Demisie la vârful PSD. Ce „greu” se pregătește să revină în prim-plan

Demisie la vârful PSD. Ce „greu” se pregătește să revină în prim-plan

Călin Dobra și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD Timiș. Actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, care a condus filiala social-democrată din 2017, și-a depus mandatul în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD.

Dobra a condus filiala timișenă  a PSD în ultimii ani, ca interimar, după plecarea din partid a lui Sorin Grindeanu. În luna martie, anul acesta, a fost votat președinte al filialei, fiind, de altfel, și unicul candidat pentru această funcție.

Interimatul, în perioada următoare, va fi asigurat de deputatul PSD Alfred Simonis.

Pe de altă parte, sursele EVZ arată că toată mișcarea e menită să pregătească revenirea politică a fostului lider Sorin Grindeanu, fost prim-ministru și președintele ANCOM în prezent. În iunie 2017, Grindeanu a fost exclus din partid, la propunerea lui Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Pressalert