Demisie cu scandal! Jurnalist de top în prim-plan. Ultimele critici l-au doborât!
- Daniel Magureanu
- 8 iunie 2020, 10:24
Un cunoscut jurnalist american al cotidianului The New York Times şi-a anunţat demisia în urma unui episod ce are legătură cu recentele proteste de stradă din SUA.
În prim-plan apare editorul paginii editoriale din NYT, James Bennet, căruia nu i s-a părut nimic ciudat în tonul unui editorial publicat de un senator republican.
În titlul opiniei apărute în prestigiosul cotidian american, senatorul de Arkansas Tom Cotton a avut în titlu formula „trimiteţi trupele”.
Editorialul republicanului pleda pentru o intervenţie amplă a Armatei SUA, cu scopul de înnăbuşi revoltele apărute după moartea afro-americanului George Floyd.
Cititorii au reacţionat negativ în urma acestui editorial, la fel cum au făcut-o şi superiorii lui James Bennet, dar şi unii dintre colegii săi, conform nytimes.com.
Ca urmare a celor întâmplate săptămâna trecută, Bennet şi-a prezentat vineri scuzele pentru cele întâmplate, iar duminică şi-a prezentat demisia.
„Un lucru, mai presus de toate, va restabili ordinea pe străzile noastre: un spectacol copleșitor de forță pentru a dispersa, reține și în cele din urmă descuraja infractorii”, scria senatorul în editorialul publicat miercuri.
Fostul editor al paginii editoriale din NYT a refuzat să ofere orice comentariu în legătură cu aspectele prezentate.
Sursa citată subliniază că demisionarul a mai avut câteva probleme în cei 4 ani în care a lucrat pentru The New York Times:
„Mandatul domnului Bennet ca editor al pagini editoriale a început în 2016 şi a fost marcat de mai multe demersuri greșite.
Primăvara trecută, The Times și-a cerut scuze pentru un desen animat antisemit care a apărut în paginile de opinie ale ediției sale internaționale.
În luna august a anului trecut, o curte federală de apel a constatat că Sarah Palin, fostă candidată la vicepreședinție, ar putea continua cu un proces de defăimare împotriva The Times, după un editorial editat de domnul Bennet, care a legat în mod inexact declarațiile ei despre împușcarea unei membre a Congresului în 2011.”
Revoltele de stradă n-au afectat doar redacţia NYT. Sâmbătă seară, Stan Wischnowski și-a dat demisia din funcția de redactor superior al ziarului The Philadelphia Inquirer.
Gestul său a venit după publicarea unui articol despre efectele protestelor asupra peisajului urban.
„Şi clădirile contează, de asemenea” a fost titlul care a provocat transmiterea scuzelor publice din partea celor care conduc ziarul.
De asemenea, formula care copia sloganul Black Lives Matters (n.r. Vieţile Negrilor Contează) a atras şi furia colegilor lui Wischnowski.
foto James Benett: