Deez Nuts, „candidatul în glumă” care a ajuns la 9% în sondajele pentru Casa Albă

Deez Nuts, „candidatul în glumă” care a ajuns la 9% în sondajele pentru Casa Albă

Un puști american de 15 ani a creat o candidatură falsă, care, potrivit sondajelor, a fost luată foarte în serios.

Cel mai recent sondaj, realizat în Carolina de Nord, arată că un oarecare Deez Nuts a atins cota de 9% în opțiunile votanților din acest stat.

The Guardian a descoperit că Deez Nuts este un speudonim înspatele căruia se ascunde un licean de 15 ani, Brady Olson, care locuiește în Wallingford, Iowa. Contactat de ziarul britanic, băiatul a declarat:

„Nu mă numesc Deez Nuts. Sunt un adolescent de 15 ani care a completat formularul și a dat foc la campania electorală, și acum am cele mai bune scoruri pentru un independent, de la Ross Perot (candidat în 1992). Le-am povestit familiei și prietenilor și au găsit că totul este foarte amuzant.”

Din păcate, Deez Nuts nu va putea ajunge la Casa Albă. Președintele Statelor Unite trebuie să aibă minimum 35 de ani.

The Guardian amintește că aceasta nu este singura candidatură fantezistă:

„Există 585 de candidați înregistrați pentru alegerile prezidențiale din 2016, printre care un Sydneys Voluptuous Buttocks (fesele planturoase ale lui Sydney - n.r.) - independent, Președintele  Împărat Caesar - democrat, Buddy Pisoiul - democrat, Rac Rac - independent, Bailey Cățelul - independent, Buddy Elful - republican. Nici unul, spre deosebire de Deez Nuts nu a primit nici un vot în sondaje.”

Statele Unite sunt obișnuite cu astfel de candidați. În alegerile primare din New Hampshire, 44 de persoane s-au lansat în cursă. Printre ele, Canalia Supremă promitea câte un poney fiecărui american dacă este ales.