Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Declinul demografic din Europa de Sud-Est: o discuție pe marginea unui articol din Le Monde | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI
Declinul demografic din Europa de Sud-Est: o discuție pe marginea unui articol din Le Monde | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Declinul demografic din Europa de Sud-Est: o discuție pe marginea unui articol din Le Monde | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

În numărul de joi, 29 decembrie 2016, al lui Le Monde, Frédéric Lemaître publică un reportaj prilejuit de o călătorie recentă în sud estul Europei, reportaj însoțit de o discuție despre evoluțiile demografice curente din România, Ungaria și Bulgaria.

Pasajele dedicate României sunt atinse de o notă de tandrețe, autorul declarându-și o slăbiciune pentru România, „ce pays mal-aimé“. Iată cum începe partea de reportaj dedicată României: „Cum să nu iubești un popor care are suficient umor pentru a transforma în muzeu de artă contemporană o aripă a clădirii Parlamentului său, această clădire a cărei singură menire e de a reaminti nebunia celui ce a conceput-o, Nicolae Ceaușescu? Un popor care organizează acolo curse cicliste în jurul celor 350 000 de metri pătrați de suprafață habitabilă?“ E adevărat că umorul francez nu mai e azi ce era pe vremea lui Louis de Funes, dar așa arată comentariile venite din partea cuiva care își mărturisește simpatia pentru România? Sunt aceste lucruri semn de umor românesc? E oare nepotrivit un muzeu de artă într-o clădire destinată inițial activităților politice? Ceva mai departe F. Lemaître se bucură să observe că de câte ori apare drapelul național în România, e însoțit și de drapelul Uniunii Europene, detaliu care la Budapesta pur și simplu nu se întâmplă, acolo „drapelul european strălucește prin absența sa“. F. Lemaître punctează că „în ciuda progreselor realizate, România nu merge bine“. În sprijinul acestei aserțiuni el citează o explicație ce însoțește o lucrare de la mai sus amintitul Muzeu de artă contemporană: „Jumătate dintre localitățile țării au azi cu 20% mai puțini locuitori decât în anii nouăzeci.“ Calculul final (pe care noi îl știm foarte bine) reamintește că țara ce avea 23 de milioane în 1990 are mai puțin de 20 de milioane de locuitori azi. În articol apare și interpretarea că lipsa de popularitate a UE ar fi în parte responsabilă pentru victoria PSD în alegerile de pe 11 decembrie. Jurnalistul francez pare mai puțin preocupat de bunăstarea locuitorilor națiunilor europene pe care le străbate, cât de ideea implicită că noi valuri de migranți ar putea fi interesați să-și caute fericirea în Vest, dacă țările de origine nu le oferă ceea ce își doresc. Pentru un reportaj inteligent e nevoie de o mai bună înțelegere a culturii locale, de o familiarizare cu contextul istoric și politic, cu speranțele celor ce trăiesc acolo. Concluzia articolului pare a sugera un happy end pentru cititorul francez: cu toate că nu câștigă suficient de mulți bani, mulți est-europeni aleg să nu migreze. De ce aleg așa, e oarecum misterios, într-o lume a contrastelor. Printre rânduri se simte o bucurie discretă față de acest soi de happy end, sentiment față de migranți care ar putea avea consecințe în statisticile alegerilor prezidențiale programate în Franța în acest an.