DECLARAȚIILE INCENDIARE care schimbă tot ce știam despre CAZUL COLECTIV! Un patron al Clubului RUPE TĂCEREA

DECLARAȚIILE INCENDIARE care schimbă tot ce știam despre CAZUL COLECTIV! Un patron al Clubului RUPE TĂCEREA

Unul dintre patronii clubului Colectiv a declarat luni că a aflat cu uimire de la un barman că incendiul din seara zilei de 30 octombrie 2015 a izbucnit în urma unui foc de artificii, susținând că nu avea cunoștință de un joc pirotehnic în club.

Paul Gancea a declarat în timpul audierilor de la Tribunalul București că în clubul Colectiv aveau loc doar evenimente muzicale, lansări de videoclipuri, spectacole și că în niciunul din astfel de evenimente nu a fost folosit "foc deschis".

"La unul din evenimentele de care m-am ocupat - lansare a unui produs, organizatorul a dorit să se folosească foc deschis. Am interzis categoric acest lucru. Decizia de a nu se folosi focul deschis în club era luată anterior venirii mele în societate, iar refuzul meu nu a fost motivat de această decizie, ci pentru că mi-am dat seama că utilizarea focului deschis într-un spaţiu închis poate avea urmări nedorite", a spus Gancea, informează Agerpres.

Gancea a mai spus că nu avea cunoștință despre organizarea evenimentului care a avut loc în seara tragediei și nici că acolo se va desfășura un joc pirotehnic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Spaţiul clubului se închiria în două feluri. Prima modalitate - se închiria tot spaţiul, inclusiv barul, iar de la noi rămânea managerul de locaţie. A doua variantă - se închiria spaţiul, mai puţin barul, iar din partea noastră rămânea managerul de locaţie şi barmanii, care se ocupau strict de bar. De spectacol urma să se ocupe organizatorul. Cred că nu intra în atribuţiile noastre de a desemna o persoană care să deschidă uşa în cazul unui incendiu, această particularitate revenind tuturor angajaţilor în cazul în care evenimentul era organizat de SC Colectiv Club SRL. În seara de 30 octombrie 2015, nu ştiu ce fel de contract s-a semnat şi nici nu cunoşteam organizatorul. De aceste aspecte se ocupau Alin Anastasescu şi Costin Mincu. În ziua respectivă, nu ştiu nici ce tip de contract a semnat organizatorul împreună cu colaboratorii săi cu firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL. Nimeni nu m-a anunţat în seara respectivă că în cadrul evenimentului se va desfăşura un joc pirotehnic. Dacă cineva m-ar fi anunţat, aş fi interzis categoric acest lucru, aşa cum făcusem cu o săptămână înainte", a mai spus Paul Gancea.

Patronul clubului Colectiv a mai precizat că nu se afla în club când a izbucnit incendiul, fiind anunţat de un coleg de birou, însă a plecat spre club pentru a acorda ajutor.

„În ziua de 30 octombrie 2015, nu am intrat în club. În jurul orei 22,20, am plecat de la biroul meu direct spre casă. La cinci minute după ce am ajuns acasă, am primit un telefon de la un coleg de birou, care mi-a spus că este un incendiu în clubul Colectiv. L-am sunat pe Alin Anastasescu să îl întreb dacă este acolo şi dacă ştie despre ce este vorba, acesta spunând că nu este acolo şi că va veni cât de repede poate. După ce am terminat convorbirea cu el, am sunat la 112, pentru a anunţa incendiul, iar operatorul mi-a spus că se ştia despre acest lucru. Când am ajuns în Piaţa Bucur, m-am îndreptat spre intrarea clubului, unde l-am văzut pe Victor Dobre, unul dintre barmanii angajaţi la Colectiv, care era foarte speriat şi panicat de ceea ce se întâmplase. L-am întrebat cum se simte, dacă are nevoie de ajutor şi dacă ştie din ce cauză a izbucnit incendiul. Acesta mi-a răspuns că de la artificii, moment în care am rămas uimit, pentru că nu ştiam despre ce artificii vorbeşte", a declarat Gancea.