Rareş Bogdan, anunțul serii despre remanierea Guvernului. Ce se discută în spatele ușilor: ”Avem 14 puncte care trebuie închise”
- Antonia Hendrik
- 21 martie 2022, 22:03
Sursa foto: arhiva EVZEuroparlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a venit cu noi informații privind o posibilă remaniere a Guvernului. Acesta a dezvăluit și ce s-a discutat astăzi, 21 martie, în ședința coaliției.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a spus clar că în ceea ce privește remanierea Guvernului, hotărârea o ia Biroul Executiv Naţional al PNL, care cuprinde 55 de oameni, şi care se întruneşte mâine, la ora 14.00 şi nu are acest subiect pe ordinea de zi”.
Cu privire la şedinţa coaliției, Rareş Bogdan a spus că a fost una benefică, pentru că a închis conflicte din teritoriu, a rezolvat problemele din interiorul coaliţiei şi a trasat prioritizări pe domenii.
Este pur şi simplu o discuţie firească, să vedem ce am realizat în trei luni, cum funcţionează realţia în teritoriu între PNL şi PSD şi pe fondul unei crize energetice. Am discutat despre PNRR, avem 14 puncte care trebuie închise până pe 31 martie, pentru a primi o nouă tranşă din banii nerambursabili.
Am discutat despre colaborarea din ministere şi atribuţiile secretarilor de stat atribuții, de asemenea, despre cei 2,5% pentru apărare. Premierul a avut acţiuni astăzi la bazele militare. Nu putem face evaluări fără ca prim-ministrul să fie cel care îşi îşi exercită dreptul de veto, au fost discuţii normale, între parteneri de guvernare.
Florin Cîţu se gândește la o remaniere a Guvernului
Întrebat dacă PNL îşi doreşte o remaniere, după informaţiile apărute în spaţiul public în care se spune că președintele PNL, Florin Cîţu, se gândeşte la o remaniere, europarlamentarul PNL a spus că altele sunt acum prioritățile românilor, şi anume facturile la energie şi gaze, preţurile la alimente şi combustibili. Deci, o remaniere nu îşi are rostul acum în plină criză.
Părerea mea este că, la trei luni de la preluarea guvernării, nu putem să creăm dezechilibre în cadrul unui Guvern. Iar preocupărire românilor sunt în acest moment legate de Ucraina, de facturile la gaze şi energie, preţurile la alimente.
Şedinţa coaliției a fost una benefică, pentru că a închis conflicte din teritoriu, a rezolvat problemele din interiorul coaliţiei şi a trasat prioritizări pe domenii. Cu toţii ne dorim performanţă, funcţionarea perfectă a coaliţei, a ministerelor, a concluzionat Rareş Bogdan.