Decizie finală a UE. Centrul Cyber - prima agenție europeană la București. Unde va fi sediul

Decizie finală a UE. Centrul Cyber - prima agenție europeană la București. Unde va fi sediul Securitate cibernetică. Sursa foto: Arhiva EVZ

Avem prima agenție europeană din România. Consiliul Uniunii Europene a adoptat, marți, regulamentul de instituire a centrului Cyber din București, Centru european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică, și a rețelei acestuia.

Uniunea Europeană intenționează să sporească securitatea internetului și a altor rețele și sisteme informatice esențiale prin înființarea unui Centru de competențe în materie de securitate cibernetică pentru a pune în comun investițiile în cercetarea, tehnologia și dezvoltarea industrială în materie de securitate cibernetică. Noul organism, care va avea sediul la București, în România, va canaliza în special finanțarea legată de securitatea cibernetică din programul Orizont Europa și din programul Europa digitală, precizează comunicatul de presă al Consiliului prin care anunță adoptarea Regulamentului.

Centrul Cyber va colabora cu o rețea de centre naționale de coordonare desemnate de statele membre.

„Noul centru de competențe în materie de securitate cibernetică și noua rețea vor juca un rol esențial în asigurarea securității infrastructurii digitale pe care atât de mulți dintre noi o utilizăm zilnic pentru muncă și activități recreative, precum și a sistemelor și a rețelelor informatice în domenii vitale, cum ar fi sănătatea, transporturile, energia, piețele financiare și sistemele bancare”, a declarat Mariana Vieira da Silva, ministru de stat portughez, reprezentant al președinției Consiliului.

Care va fi locația Centrului

Centrul de competențe va coopera strâns cu Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA).

Următorul pas este adoptarea finală de către Parlamentul European.

Regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

România va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene după ce Bucureștiul a câștigat finala cu Bruxelles-ul. Una dintre condițiile esențiale pentru câștigarea competiției a fost sediul propus, iar Bucureștiul a venit cu trei variante – două în centru și una în zona de Nord, scrie g4media.ro.

Astfel, potrivit dosarului de candidatură depus la Consiliul UE, opțiunile înaintate de București sunt:

  • Vila Rosetti (în centrul capitalei, între Piața Romană și Piața Victoriei) – o clădire istorică renovată complet, care a fost deja rezervată pentru Centrul Cyber;
  • Calea Victoriei 109 – o clădire de birouri de clasa A, în care două etaje sunt rezervate pentru Cyber Center;
  • Șoseaua Nordului 94 – o clădire de birouri din zona de nord, aproape de cartierul de business al Capitalei.