Decizie FĂRĂ PRECEDENT din partea MOSCOVEI. Măsurile Rusiei ZDRUNCINĂ lumea. Vladimir Putin a semnat DECRETUL

Decizie FĂRĂ PRECEDENT din partea MOSCOVEI. Măsurile Rusiei ZDRUNCINĂ lumea.  Vladimir Putin a semnat DECRETUL

După decretul semnat în luna mai, de președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care au fost aplicate sancțiuni economice împotriva Rusiei, președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret ce impune restricţii economice Ucrainei. Acțiunea este „motivată” de Moscova ca urmare a „acțiunilor inamicale” ale Ucrainei.

Decretul semnat de Putin stabileşte „măsuri economice speciale” împotriva Ucrainei, care ar putea consta în restrângerea vânzării de resurse energetice şi a investiţiilor ruse în economia ucraineană, precum şi restrângerea importurilor de produse agricole ucrainene, a explicat agenţiei Ria Novosti responsabilul Comisiei Dumei de Stat pentru Pieţe Financiare, Anatoli Aksakov, potrivit www.agerpres.ro

Conform textului decretului, guvernul rus are sarcina să stabilească în mod concret ce vor cuprinde aceste sancţiuni, cum va fi garantată aplicarea lor, plus o listă cu persoane şi entităţi care vor fi supuse sancţiunilor ruse.

Decretul mai menţionează că sancţiunile vor putea fi ridicate dacă şi Ucraina, la rândul ei, renunţă la cele instituite de ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul de la Kiev a impus în luna septembrie sancţiuni împotriva companiilor ruse RZD Logistics, Promkompleksplast şi Gazgolder, acuzate de Ucraina de colaborare cu provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk.

După decretul semnat de președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care au fost aplicate sancțiuni economice împotriva Rusiei,

Anterior, în luna mai, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat un decret cu sancţiuni împotriva Rusiei şi le-a prelungit pe cela instituite în anul 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea.

Sancţiunile decise de Ucraina vizează circa 1.750 de persoane şi peste 750 de entităţi. Persoanele supuse acestor măsuri sunt jurnalişti, politicieni, activişti, militari şi oameni de afaceri care desfăşoară activităţi în Crimeea, iar companiile ruse sancţionate de Kiev activează în domenii precum apărarea, producţia de tutun, aviaţie, transporturi, diverse alte industrii, finanţe, mass-media şi sectorul informatic.