Decizie controversată a Federației. Sezonul s-a încheiat fără campioane

Decizie controversată a Federației. Sezonul s-a încheiat fără campioane

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a hotărât luni ca sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (feminin), cât şi în Liga Zimbrilor (masculin), să se încheie, ierarhiile rămânând cele din momentul întreruperii campionatului.

Astfel, SCM Râmnicu Vâlcea, la feminin, și Dinamo București, la masculin, nu vor fi declarate campioane în acest sezon, deși se aflau pe primul loc clasamentele lor în momentul întreruperii campionatului.

În ceea ce priveşte Cupa României, meciurile rămase de disputat ar putea fi programate înaintea debutului sezonului viitor.

Federaţia Română de Handbal hotărâse anterior ca, din cauza pandemiei de COVID-19, să se mai dispute un singur meci din actualul sezon al Ligii Florilor, restanţa AHCM Slobozia - CSM Bucureşti, astfel încât echipele aflate pe primele două poziţii în clasament, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, să aibă acelaşi număr de meciuri disputate şi să se poată acorda titlul de campioană. Totodată, membrii Consiliului de Administraţie al FRH au decis în unanimitate să nu se retrogradeze din Ligile Naţionale în acest sezon.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată care este distribuția echipelor de handbal feminin în cupele europene este următoarea: Liga Campionilor: SCM Râmnicu Vâlcea European Handball League: CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău

La masculin, România va avea patru reprezentante în cupele europene, după cum urmează: European Handball League: Dinamo Bucureşti, Potaissa Turda Cupa EHF: Minaur Baia Mare, HC Dobrogea Sud Constanţa.