Decizia lui Macron, criticată de Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa
- Emma Cristescu
- 25 iulie 2025, 15:38
Sursa foto: presshub.roDecizia lui Macron, criticată. Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa (CRIF) a criticat anunțul președintelui Emmanuel Macron privind intenția de a recunoaște Palestina ca stat suveran în cadrul Adunării Generale a ONU, programată pentru luna septembrie.
Organizația evreiască califică această decizie drept o „greșeală morală”, o „eroare diplomatică” și un „pericol politic”, conform unui comunicat.
Decizia lui Macron, criticată
Potrivit CRIF, recunoașterea Palestinei „fără condiții prealabile” reprezintă un pas prematur care poate afecta negativ procesul de pace în Orientul Mijlociu. Organizația susține că această măsură ar putea determina partea palestiniană să adopte o poziție intransigentă și să refuze compromisurile necesare pentru reluarea negocierilor.

Sursa foto: pixabay.com
„Acordând palestinienilor la începutul procesului ceea ce ei trebuie să obțină la sfârșit, această recunoaștere prematură va incita partea palestiniană să nu facă niciun compromis, favorizând eșecul unor viitoare negocieri”, se arată în comunicat.
Averstismentul CRIF
De asemenea, CRIF avertizează că decizia Franței poate fi interpretată de gruparea Hamas, responsabilă pentru atacurile teroriste din 7 octombrie, ca o victorie simbolică și chiar o „recompensă a terorismului”. Organizația consideră că această recunoaștere riscă să încurajeze o escaladare a violențelor și să creeze un precedent periculos în cadrul relațiilor internaționale.

Banner pro Palestina Franța. Sursa foto Arhiva EVZ
Impactul măsurii lui Macron nu este doar diplomatic, ci și social, spun reprezentanții CRIF. În Franța, anunțul recunoașterii Palestinei a fost folosit de Partidul La France Insoumise (LFI) pentru a-și întări poziția politică, iar organizația semnalează că această decizie „galvanizează” și pe „agitatorii antisemiți” care distorsionează cauza palestiniană pentru a justifica atacurile împotriva comunității evreiești franceze.
CRIF cere condiții clare
Reprezentanții CRIF subliniază că solicitarea unor condiții clare înainte de recunoașterea oficială a statului palestinian nu înseamnă respingerea dreptului la statalitate, ci o abordare responsabilă, menită să sprijine o „pace dreaptă și durabilă”. Aceștia pledează pentru o strategie care să permită o negociere reală și echilibrată între părți, evitând deciziile care ar putea alimenta tensiunile și conflictele.