Decizia anului despre pensii. Milioane de pensionari așteptau asta. Se va schimba totul

Decizia anului despre pensii. Milioane de pensionari așteptau asta. Se va schimba totul

Alertă pentru milioane de români. Ministerul Muncii a făcut anunțul momentului despre creștere pensiilor.

Pensiile vor creşte gradual, până în 2024, pe baza încasărilor la buget şi a situaţiei economice reflectată prin numărul de contracte, a declarat joi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, preşedinte al PNL Bucureşti.

„Noi ne-am propus, până în 2024, să avem gradual o creştere a pensiilor. Această creştere trebuie făcută pe baza încasărilor la buget, a numărului de contracte din economie, respectiv a creşterii salariului mediu. Da, suntem decişi să crească pensiile, o pot spune cu toată fermitatea.

Această creştere va fi făcută în fiecare an de-acum încolo, în guvernarea liberală, şi va fi o creştere care să ajute pe români să ţină pasul cu nivelul cheltuielilor şi cu nevoile lor, dar în acelaşi timp va fi o creştere corectă, bazată pe resursele pe care bugetul le are. Şi când mă gândesc la resurse, mă gândesc la cei care lucrează în acest moment şi acolo muncă înseamnă contribuţii la buget”, a spus Violeta Alexandru într-o conferinţă de presă, în care a prezentat priorităţile legislative ale PNL Bucureşti.

Creștere pensii: Prioritatea numărul unu a Guvernului

Ea a amintit, în context, că prioritatea Guvernului a constat în mobilizarea administraţiei să plătească toate sumele aferente măsurilor active.

„De aceea, prioritatea acestui Guvern şi a mea în mod special, ca ministru al Muncii, a fost să mobilizez administraţia, ceea ce a fost fără precedent, să plătească toate sumele aferente măsurilor active. Nu întâmplător am făcut acest lucru. Pentru ca bugetul să aibă resurse trebuie să ai în economie oameni activi, oameni care câştigă bani pe baza propriei munci, dar care în acelaşi timp alimentează bugetul. Prin urmare, creşterea va fi făcută în anii următori. (...) Urmărim în primul rând încasările la buget, situaţia economică, numărul contractelor, creşterea salariului mediu brut care este un obiectiv pentru noi. Scopul nostru este creşterea pensiilor. Îi respectăm pe români şi vom face această creştere pe baza încasărilor la buget şi a situaţiei economice reflectată prin numărul de contracte”, a explicat ministrul Muncii.