De la «state of law» la decimarea clasei politice. Viziunea lui Adrian Năstase
- Iulia Moise
- 3 iulie 2025, 17:02
sursă foto: Arhiva EvZFostul prim-ministru Adrian Năstase revine în atenția opiniei publice cu o analiză dură asupra influenței pe care diplomații americani au exercitat-o în România în ultimele decenii, în special în ceea ce privește promovarea conceptului de „stat de drept”. Într-o postare pe blogul său personal, Năstase vorbește despre presiuni externe, efecte interne și contradicțiile unei agende internaționale pe care o consideră mai degrabă motivată politic decât principială.
Năstase, despre influența diplomaților americani au exercitat-o în România
În opinia sa, ideea de „state of law” – ironizată prin sintagma „steit of lo” – a fost impusă ca un pachet de „lecții americane” menite să transforme radical sistemul juridic și politic românesc.
Aceste intervenții externe, afirmă el, au condus la disoluția unei părți semnificative a clasei politice și la compromiterea mediului de afaceri autohton.
Ambasadorii americani, rol activ în promovarea reformelor anticorupție
Năstase susține că ambasadorii americani au avut un rol activ în promovarea reformelor anticorupție, deseori însoțite de mesaje publice ferme și condiționări explicite.
„România a fost avertizată că are o fereastră limitată pentru a face schimbări radicale. În realitate, aceste schimbări au însemnat costuri sociale și politice enorme”, notează fostul premier.
Un aspect central al criticii sale este responsabilitatea internă pentru punerea în aplicare a acestor politici.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Năstase evidențiază că, deși impulsul a venit din exterior, mecanismele au fost gestionate de autorități locale – prin protocoale secrete, intervenții în justiție și mesaje transmise discret magistraților. El denunță existența unui sistem paralel, în care justiția a fost transformată într-un instrument de control politic.
Năstase, despre standardele duble aplicate de Statele Unite
Fostul lider social-democrat aduce în discuție și standardele duble aplicate de Statele Unite în raport cu propriile interese. Dă ca exemple grațierile controversate oferite de președinții Biden și Trump – inclusiv pentru persoane acuzate de corupție sau implicate în acte de violență –, dar și apelurile recente privind situația premierului israelian Benjamin Netanyahu.
„Când vine vorba de aliați sau de figuri politice favorabile, justiția nu mai e nici independentă, nici universală”, comentează Năstase. El consideră că România a fost adesea folosită ca teren de experiment pentru politici externe fără a avea un rol real în deciziile care o privesc.
În concluzie, fostul premier atrage atenția că „statul de drept”, așa cum a fost aplicat în România, a funcționat ca un instrument de influență geopolitică, cu efecte profunde și adesea negative pentru suveranitatea și echilibrul democratic intern.