Sondajul realizat pe 10.000 de subiecți reprezentativi europeni și pe 1800 reprezentanți ai elitelor, tot un contingent reprezentativ, este unul care trebuie re-considerat, mai ales că etapa de mișcare centrifugă europeană lansată de respingerea Tratatului Constituțional în referendumurile din Olanda și Franța și recrudescență a populismului euro-sceptic sau a curentelor anti-europene s-a încheiat prin victoria lui Emmanuel Macron în alegeri prezidențiale și generale în Franța cu un program pro-european inegraționist, dar de pe poziții reformatoare europene relevante la nivel instituțional, funcțional și atitudinal.

Cu toate că vorbim despre un sondaj de acum 6 luni, datele sunt relevante și arată rupturi majore pe trei falii, între elite și public – primele beneficiind de integrare într-o măsură sensibil mai importantă – coincidența părerilor legate de solidaritate, democrație și identitate la nivel european între public și elite respectiv diviziunea neclară a opțiunilor privind viitorul euroean. 34% din cetățeni au beneficiat de integrare față de 71% din elită, în timp ce 54% din cetățenii europeni consideră că Europa arăta mult mai bine acum 20 de ani.

Lipsa de consens între elite și public privind direcția pe care să o apuce UE arată 28% sprijin pentru status quo, 37% pentru mai multe puteri la nivel european și 31% care doresc revenirea mai multor puteri la statele naționale. Cât despre proiectul Statele Unite ale Europei, respingerea este covârșitoare, chiar dacă se menține sprijinul pentru integrarea euro-zonei. În orice caz, procentele sunt cvasi-similare la nivelul publicului și al elitei, dispărând modelul elitei care antrenează pe vector integraționist publicul larg.

De reținut trei caracteristici: Sprijin masiv pentru o Europă solidară – 77% din public și 50% din elite cred că statele mai bogate trebuie să susțină financiar statele mai sărace, deci un sprijin pentru dezvoltarea structurală și proiectele europene ale noilor veniți, față de 12% din elite și 18% din public care se opun. O Europă mai corectă și coezivă este susținută ca și solidaritatea către zonele cu venituri și economie mai puțin dezvoltată.

Există un spațiu larg pentru idei noi, o nouă viziune de integrare a Europei. Sunt clare însă caracteristicile Europei care sunt asigurate de componenta de memorie instituțională, îmbunătățirea economiei și relativa stabilitate politică, ca și rolul pozitiv al Germaniei în Europa – 48% la nivelu publicului și 62% ola nivelul elitei față de 28% și 23% opinie contrară. Dar acest mecanism al memoriei asigurat de Germania Angelei Merkel sau a lui Martin Shulz, alături de dinamica reformistă a lui Emmanuel Macron, în binomul franco-german, trebuie să se uite și la o altă realitate.

Liniile de falie intra-europene între Vest și Est sau miezul european și periferie, de obicei creatoare ale modelelor mai degrabă geografice ale Europei cu mai multe viteze, nu mai sunt de actualitate. Ele intră în mijlocul fiecărui stat și străbat clase, regiuni, orașe și capitale deopotrivă, deci identificarea strict geografică este profund greșită. Apoi cetățenul european nu mai e preocupat doar de problemele de natură economică – nivel de trai, salarii, șomaj.

Europa nu mai este socială pe fond, nivelul de trai e mai degrabă satisfăcător. Contează mult mai mult accesul egal la resurse și teama de profiturile inegale sau incoerente ale integrării la nivelul diferitelor state membre, dar și chestiuni sociale mult mai profunde precum frica de pierderea identității naționale, presiunea resimțită de la imigrație – care nu mai e doar a celor utili sau integrabili, ci a unui anumit lest perceput ca profitor al sistemului european, accesul inegal la oportunități, conducere și decizie europeană între diferitele națiuni membre, cu precădere între europenii “mai noi” și europenii “mai vechi”, dar și preocupări repartizate egal geografic legate de amenințarea tradițiilor naționale, culturii, identității proprii prin supralegiferare și excese de uniformitate impuse de Bruxelles.