Din cuprinsul articolului
17 martie este o dată comemorativă a calendarului politic. La Cannes, într-un exil impus de Carol al II-lea și destructiv, trăia Nicolae Titulescu. A decedat la 17 martie 1941. A fost înmormântat departe de România, deși în testament, scrisese că dorea să fie înmormântat la Șcheii Brașovului, „la picioarele lui Take Ionescu”.
Capcana lui Tucidide
Tucidide în „Războiul Peloponesiac” a descris conflictul dintre o putere consacrată, Atena și una emergentă, Sparta. El însuși a fost amiral în acel război și a pierdut lupta navală de la Amphipolis ca atenian. Ostracizat (exilat pe 10 ani), pe una din proprietățile sale din Macedonia, Tucidide a scris „Războiul Peloponesiac” nemaiapucând finalul dezastruos pentru Atena, pe care l-a prevăzut.
El a arătat că o putere consacrată ca Atena a încercat să înfrunte una emergentă, cum era Sparta, pentru că o considera o amenințare. Nici Atena nici Sparta nu au dorit efectiv războiul, dar prin acțiunile lor în Liga de la Delos, respectiv Liga Peloponesiacă, l-au grăbit, din teama Atenei, ca putere dominantă, de ascensiunea Spartei, ca putere emergentă. Păcile din 445 î.Hr. și 421 î.Hr. nu au durat atât cât se convenise că trebuiau să dureze, 30, respectiv 50 de ani. Prima s-a rupt după 14 ani și a început Războiul Peloponesiac în 431 î.Hr. A doua, i-a pus capăt temporar, dar după 5 ani, războiul s-a reluat până la finalizarea lui în 404 î.Hr., cu înfrângerea Atenei. Conceptul de „capcana lui Tucidide” a fost introdus de Graham Allison într-o lucrare cu acest titlu, apărută în anul 2017. El a analizat 16 confllicte politice din intervalul 1517-2017 și a ajuns la concluzia că 12 dintre ele au degenerat în războaie deși beligeranții nu ar fi dorit un război deși se temeau unii de ceilalți.
„Aprinderea luminii” de către Nicolae Titulescu
Nicolae Titulescu spusese, la finalul vieții, că deși și-a dorit să fie un far, nu a reușit să fie nici măcar o candelă, dar se considera mulțumit că a aprins lumina. Practic, opera sa diplomatică în calitate de Ministru al Afacerilor Străine a fost consolidarea României în Centrul Europei și în Balcani, urmată, evident, de ajungerea la un tratat, la nivel maximal sau la un pact de asistență mutuală cu URSS, la nivel minimal.
URSS și Germania nazistă erau în vara lui 1936, puteri emergente, puterile consacrate (SUA, Marea Britanie, Franța) erau în expectativă ciudată. Puterile consacrate se temeau de puterile emergente și au crezut că prin conciliatorism vor evita războiul. Dar, Titulescu a intuit că se va ajunge în „capcana lui Tucidide”, adică două puteri emergente, care se dușmănesc, pot conjunctural, în pregătirea unui conflict între ele, să se înțeleagă sacrificând terțe țări cum era România. Evident, în 1936, nu avusese loc nici Anschluss, nu fusese nici Tratatul de la Munchen, dar la 7 martie 1936, Germania a remilitarizat Renania, deși îi era interzis de Liga Națiunilor. În octombrie 1935, Italia fascistă imvadase Etiopia. În martie 1935, Hitler reintrodusese serviciul militar obligatoriu Germania părăsise Societatea Națiunilor la 19 octombrie 1933. Deja, se dăduseră legile rasiale de la Nurnberg în 15 septembrie 1935. Așadar, Nicolae Titulescu „a aprins lumina”. A avertizat că trebuia să fie un tratat cu URSS! Asta, pentru că Protocolul Basarabiei din octombrie 1920 era făcut cu speranța că URSS și România se vor înțelege prin tratat bilateral. Relațiile diplomatice dintre România și URSS s-au stabilit în 1934, după ce Rusia Sovietică, intermediara dintre Rusia Țaristă și URSS, în perioada 1917-1922 le rupsese în ianaurie 1918.
Repatrierea rămășițelor lui Nicolae Titulescu
Corneliu Coposu, dorind să împlinească dorința testamentară a marelui Titulescu, i-a cerut Ministrului de Externe Adrian Năstase să facă acest gest simbolic dar puternic de responsabilitate politică în 1991. Adrian Năstase a inițiat demersurile în februarie 1992, iar pe 14 martie 1992, cu puțin timp înainte de a se împlini 51 de ani de la decesul său, rămășițele pământești ale lui Titulescu au revenit în România, la Brașov, conform dorinței testamentare a marelui diplomat român.
