Cancelara a cedat în fața pretenți ilor ali aților de dreapta din Uniunea Social Creștină (CSU) și a liderului acestora, Horst Seehofer, care este și ministru de Interne. Însă după acest nou compromis major, Merkel iese și mai slăbită, astfel încât toți observatorii se întreabă cât va mai rezista. Niciodată în cei aproape 13 ani de putere – când a fost aleasă de 12 ori „Cea mai puternică femeie din lume” – Angela Merkel nu a fost mai debilă.

Cotidianul german de mare tiraj Bild pune și el gaz pe foc: „Atmosfera în coaliția guvernamentală nu a fost probabil niciodată atât de otrăvită”.

Luni seara, într-o ședință de cinci ore între conducerile creștin-democraților și creștin-socialilor, Merkel a fost nevoită să accepte măsuri severe de restricționare a imigrației. Markus Blume, un apropiat al ministrului de Interne, a vorbit chiar de o „cotitură în politica de azil”.

Concret, solicitanții de azil ajunși în Germania, dar care sunt deja înregistrați într-o altă țară UE – adică marea lor majoritate – vor fi plasați în „centre de tranzit” la frontiera cu Austria, pentru a fi trimiși înapoi în țara care i-a înregistrat.

Liderul CSU, Horst Seehofer, amenințase că demisionează din funcția de ministru de Interne, dacă guvernul continuă să accepte intrarea în țară a imigranților ilegali și nu accelerează procedurile de expulzare a celor aflați deja în Germania. Demisia lui Seehofer ar fi dus foarte probabil la căderea cabinetului Merkel.

Eterna țintă

Chiar și după acordul de luni seara, Angela Merkel va continua să rămână principala țintă a naționaliștilor conservatori.

În fruntea răzvrătiților, același Horst Seehofer, care este obligat să-și atace cancelara, dacă nu vrea ca partidul său să înregistreze daune masive în alegerile din landul Bavaria.

Scrutinul este programat pentru luna octombrie, și sondajele arată că CSU riscă să piardă majoritatea absolută în parlamentul local în urma ascensiunii Alianței pentru Germania, o formațiune naționalistă , eurosceptică și anti-imigrație. De aici radicalizarea lui Seehofer, care nu se poate înmuia tocmai acum, cu trei luni înaintea alegerilor.

Nimeni nu își face iluzii că între el și Merkel va curge lapte și miere. „Nu mă voi lăsa dat afară de o cancelară care a ajuns cancelară datorită mie”, declara Seehofer luni seara pentru Süddeutsche Zeitung. Săptămâna trecut, Die Welt reproducea o declarație și mai violentă a ministrului de Interne despre Merkel: „Nu mai pot să lucrez cu această femeie”.

Un acord cu capul pe butuc

Deși îndepărtată pentru moment, securea continuă să amenințe grumazul cancelarei. Dacă i-a împăcat pe aliații de dreapta, CSU, măsura agreată luni seara îi irită pe aliații de stânga, social-democrați (SPD), adepți ai unei imigrații aproape fără restricții. Deși lidera socialdemocraților, Andrea Nahles, a salutat armistițiul, unul dintre responsabilii de problema imigrației din SPD, Aziz Bozkurt, a atacat dur restricțiile, apreciind că sunt „în totală conformitate cu ideile extremei drepte”.

Iar Bernd Riexinger, un lider al stângii radicale, a comparat viitoarele „centre de tranzit” cu „lagărele de concentrare în masă” și a cerut SPD să respingă propunerile.

Dacă SPD nu acceptă măsurile, Angela Merkel cade din lac în puț: majoritatea este din nou în pericol. În vara lui 2015, în apogeul crizei imigranților, a existat ideea înființării unor „zone de tranzit”, dar ea a fost abandonată în special din cauza refuzului SPD, care a afirmat că nu vrea să vadă „închisori în aer liber” la frontieră. Rămâne de văzut dacă, trei ani mai târziu, și mult slăbit la rândul său, Partidul Social Democrat va accepta acum ce a refuzat atunci.

O altă amenințare la adresa cancelarei vine și de la uriașele dificultăți de a pune în aplicare acordul de luni seara. Imigranții din „centrele de tranzit” trebuie trimiși înapoi, în țările unde au fost înregistrați. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de încheierea unor acorduri bilaterale între Germania și țările respective. În cazul foarte probabil că acestea vor refuza să-i primească înapoi pe imigranți, acordul prevede ca ei să fie „respinși” în Austria.

Însă Viena, care tocmai a preluat președinția prin rotație a Uniunii Europene, a anunțat deja va lua toate măsurile necesare pentru a-și apăra frontierele.

În ceea ce privește cele două principale țări de „destinație finală”, Grecia și Italia, prin care au pătruns în Europa cel mai mare număr de imigranți, ele sunt deja sufocate de refugiați. Dacă Grecia, dată fiind dependența sa financiară de Berlin, ar putea ceda in extremis la insistențele Berlinului și prelua câteva mii de imigranți, Italia, condusă de un guvern naționalist, și cu Matteo Salvini în funcția de ministru de Interne, este exclus să o facă.

În aceste condiții, acordul de luni seara s-ar putea dovedi doar o bucată de hârtie fără utilitate, iar nemulțumirile riscă să izbucnească din nou în viitorul apropiat.