Dosarul Loteria al lui Maricel Păcuraru, reluat de la zero după 95 de termene și probe anulate de ICCJ

Dosarul Loteria al lui Maricel Păcuraru, reluat de la zero după 95 de termene și probe anulate de ICCJSursa foto: Captură de ecran Facebook

După 11 ani de judecată, peste 95 de termene și șase complete de judecată, dosarul de corupție în careMaricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, este acuzat de fraudarea Loteriei Române cu peste 5 milioane de euro se reia de la zero. Cauza a primit un nou complet de judecată, după ce ICCJ a anulat probe esențiale obținute pe mandate de siguranță națională.

Ce s-a întâmplat la Tribunalul București

Dosarul nr. 47691/3/2015, cu termen de judecată pe 15 iunie 2026, a fost retrimis calculatorului care stabilește aleatoriu noul complet de judecată, al șaselea la număr în acest dosar. Judecarea cauzei se reia practic de la zero, după ce prin decizia ICCJ au fost scoase 75 de file din dosar.

Ce probe a anulat ICCJ în dosarul lui Marcel Păcuraru

Prin hotărârea pronunțată la începutul lunii iunie 2026, completul de judecată format din magistratele Adina-Adriana Radu și Adriana Ispas a admis contestațiile formulate de Maricel Păcuraru și de societatea Global Network System SRL. Instanța a constatat nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor electronice realizate în baza mai multor mandate de siguranță națională emise în perioada 2010-2013. În consecință, au fost anulate și notele de redare rezultate din aceste activități de supraveghere tehnică.

Dosarul Loteria

În decembrie 2015, procurorii DNA au trimis în judecată mai multe persoane, între care și Maricel Păcuraru, unul dintre proprietarii postului de televiziune Realitatea Plus. Motivația ar fi că cei trimiși în judecată ar fi prejudiciat Loteria Română. Concret, se specifică faptul că Loteria ar fi plătit milioane de euro pentru cartele telefonice, într-un contract de comercializare prin agenții loto, iar acele contracte, potrivit acuzației, ar fi fost frauduloase, cu implicarea firmelor controlate de Păcuraru, după cum a scris Evenimentul Zilei.

În dosar sunt judecați fostul director general al CN Loteria Română SA Gheorghe Benea, pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, și Ovidiu Rîpanu, fost șef al Serviciului de achiziții din cadrul Loteriei, pentru participație improprie la abuz în serviciu și spălarea banilor. Unul dintre inculpați, fostul director al Loteriei Române, Gheorghe Benea, a decedat între timp.

Un dosar cu o istorie complicată

În decembrie 2024, Tribunalul București a anulat o condamnare anterioară a patronului Realitatea, pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată. Decizia de anulare a condamnării a rămas definitivă în aprilie 2025. În acest dosar, Păcuraru executase doi ani de închisoare.

Acuzațiile rămase în actualul dosar vizează participație improprie la abuz în serviciu și spălare de bani, iar procesul se află pe rolul Tribunalului București de peste un deceniu, fără ca judecarea pe fond să fi ajuns la o decizie.