De Crăciun, casa familiei Borcea se umple. Vin în vizită toți cei nouă copii

De Crăciun, casa familiei Borcea se umple. Vin în vizită toți cei nouă copii Valentin Pelinel și Cristi Borcea. Sursa foto: Instagram

Surpriză de proporții în familia Borcea, anul acesta. Toti cei nouă copii ai lui Cristi Borcea cu cele patru femei din viața lui, vor fi alături la aceiași masa pentru prima data în foarte multă vreme. Astfel Crăciunul va fi cu adevărat prilej de sărbătoare.

Cristi Borcea, în vârstă de 52 de ani, are 9 copii cu patru femei. Patrick și gemenii Antonia Melissa și Angelo îi are cu Mihaela Borcea, Alex și Gloria – cu Alina Vidican şi Carolyn cu avocata Simona Voiculescu.

Cu Valentina Pelinel, actuala soție, are trei copii, pe Milan și pe gemenele Rania și Indira. Acum, de acest Crăciun, vor fi toți împreună, chiar și copiii pe care îi are cu Alina Vidican sunt în România.

Aceștia au venit special din America pentru a petrece sărbătorile aici alături de frații lor. „Noi stăm întotdeauna acasă de Crăciun, anul acesta o să stăm acasă și de Anul Nou, adică o să ieșim probabil undeva noi doi sau cu prietenii, dar nu plecăm din țară. În schimb, pentru că au venit și frații din America, și copiii din America, mergem la munte câteva zile să vadă zăpadă, ca să fie toți împreună, să se joace”, a dezvăluit Valentina Pelinel pentru Unica.

Cristi Borcea a lăsat armele jos

Tot ea a mai explicat că are o relație foarte bună cu ceilalți copii ai soțului ei. „E clar că până nu ești mamă, nu ai cum să înțelegi copiii, degeaba zici din afară. Până nu ești mamă și simți pe pielea ta, și vezi cât de diferiți sunt între ei și cum se comportă un copil și că e normal să se comporte uneori și nu întocmai ca la carte, doar atunci poți să înțelegi și să te porți așa cum trebuie cu un copil”. Cert este că de această data toate femeile din viața șui Cristi Borcea au lăsat armele jos pentru ca cei mici să se bucure unii de ceilalți.