Reformele fiscale promovate de Trump au produs o creștere a bunăstării americanilor de rând la un nivel fără precedent în ultimele decenii.

În discursul final de la sfârșitul singurei dezbateri prezidențiale din campania electorală a anului 1980, Ronald Reagan a privit spre cameră și i-a întrebat pe alegători: „Trăiți mai bine acum decât în urmă cu patru ani?”

Este o întrebare pe care electoratul și-o pune la toate alegerile în care participă un președinte la sfârșitul primului mandat.

Răspunsul evident în 1980 era NU și Jimmy Carter a plecat în șomaj.

Aceeași întrebare va determina și rezultatul alegerilor din 2020 și soarta președintelui Trump. Din fericire pentru națiune, răspunsul va fi un DA fără echivoc.

Într-adevăr, potrivit Gallup, opinia publică s-a decis deja asupra răspunsului: „Cincizeci la sută afirmă că trăiesc mai bine astăzi decât cu un an în urmă... Pentru prima oară din 2017, cel puțin jumătate din opinia publică a declarat că situația sa financiară este mai bună decât cu un an în urmă.”

Un editorial al lui David Catron în American Spectator:

Pentru a pune datele în perspectiva lor istorică, Gallup subliniază: „Doar de 11 ori în cele 109 sondaje din 1976 până azi cel puțin jumătate dintre respondenți au afirmat că au o situație financiară mai bună decât cu un an în urmă”.

Iar vestea bună nu se oprește aici: un număr record de americani sunt optimiști privind finanțele lor personale în următoarele 12 luni:

„Optimismul americanilor cu privire la finanțele lor personale a ajuns la niveluri nemaiatinse de 16 ani: 69% dintre ei afirmă azi că se așteaptă la o situație financiară mai prosperă în aceeași perioadă a anului viitor...Doar cu 2% mai jos decât recordul tuturor timpurilor de 71% înregistrat în martie 1998, într-un moment în care boom-ul economic producea o puternică creștere economică asociată cu niveluri ale inflației și șomajului cele mai scăzute de decenii.”

Acesta este motivul pentru care Democrații din Camera Reprezentanților și-au intensificat anchetele și caracterizările isterice la adresa Președintelui. De aceea, președintele Comisiei Juridice a Camerei, Jerrold Nadler, a afirmat că Trump este un „dictator”.

Sunt semne de panică, iar restul conducerii Democraților știe că dacă economia nu se prăbușește în cursul celor 12 luni următoare sau dacă ei nu reușesc să-l facă pe Președinte să-și părăsească postul, alegătorii se vor îndrepta către candidatul în care au cea mai mare încredere în ce privește economia. Iar numele acestui candidat va fi Donald J. Trump.

Însă Democrații și prietenii lor din presă au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a transforma progresele economice ale țării într-o veste proastă pentru americanii de rând.

După ce au încercat să-i acorde un credit retroactiv fostului președinte Obama pentru creșterea economică și hohotele de râs au luat sfârșit, au dezgropat un mare număr de argumente putrezite, pe care le folosiseră și în perioada de creștere economică a lui Reagan – clișee precum „economie sinusoidală” sau „inegalitatea veniturilor. Și, cum era previzibil, economistul Paul Krugman a reperat brusc o recesiune mondială care s-ar profila la orizont. New York Times scrie:

„Sunt șanse semnificative ca economia mondială să se îndrepte către o recesiune mondială în 2019, potrivit laureatului Premiului Nobel economistul Paul Krugman... Întrebat dacă investitorii ar trebui să se aștepte la o recesiune în următoarele luni, Krugman a răspuns: „Cred că sunt șanse destul de mari să avem o recesiune la sfârșitul acestui an sau anul viitor”. El a subliniat că reducerea impozitelor de către președintele Donald Trump este îngrijorătoare, afirmând că programul nu este „foarte eficient”.

Însă cei care au beneficiat cel mai mult de pe urma politicilor economice ale lui Trump nu citesc New York Times. Nici nu își fac prea multe griji pentru valoarea monedei euro.

În ciuda propagandei Democrate, beneficiarii reformei fiscale a lui Trump nu sunt „bogații”. Ei sunt, în realitate, muncitori care aveau greutăți enorme de a-și găsi o slujbă în timpul anemicei economii pe care Democrații și Obama le-au prezentat-o ca „noua normalitate”.

Iar cei care erau suficient de norocoși să aibă locuri de muncă nu rivesc măririle de salarii, bonusurile și tăierile de impozite primite anul trecut ca pe „firimituri”, așa cum rădea Nancy Pelosi în ianuarie 2018.

Aici, în lumea reală, dincolo de Beltway, muncitorii nu se bucură de luxul pe care indivizi ca Pelosi în consideră ca un dat care i se cuvine. Cu siguranță, nu pot conta pe slujbe lucrative pe viață pe care Democrații din Congres le numesc „serviciu public”.

Când cererea de angajați crește până la nivelul la care depășește oferta de forță de muncă – și aici ne aflăm astăzi – salariile se măresc atât pentru cei care au deja slujbe cât și pentru cei care caută una.

Aceasta stabilește o diferență considerabilă pentru oamenii care trăiesc în viața reală. Iar aceștia sunt aceleași persoane pe care Democrații pretind că-i reprezintă: negri, hispanici, asiatici, femei,

Așa cum subliniază Wall Street Journal:

„Toate categoriile de persoane care în trecut aveau dificutltăți să-și găsească o slujbă și-au rezolvat problema acum. Minoritățile rasiale, persoanele mai puțin educate și persoanele care ocupă locurile de muncă cel mai slab remunerate au primit măriri salariale importante și, în numeroase cazuri, înregistrează cele mai scăzute niveluri de șomaj pentru grupurile lor sociale.

După ani de dezamăgiri, printre ei se numără manufacturierii, femeile în primii ani de muncă, americanii cu dizabilități și cei cu cazier.”

Toate acestea se petrec sub conducerea lui Trump. Nu este o coincidență. Președintele este un apărător fără rezerve al capitalismului de piață liberă.

El înțelege că tăierile de taxe pentru indivizi și companii – combinat cu o deregularizare agresivă – stimulează creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

Aceasta se traduce prin îmbunătățirea vieții persoanelor reale și printr-un sentiment general de optimism cu privire la viitor.

Vor renunța alegătorii la așa ceva în schimbul unor promisiuni ale lunii de pe cer dinspre stânga Democrată, care nici măcar nu poate explica de unde va găsi fonduri pentru asta, dar insistă că Președintele e un escroc.

Nu. Cu toate bunele și relele lui, Trump va câștiga în 2020.