De ce trebuia arestat Mircea Băsescu. Motivarea instanței
- Virgil Burl ă
- 9 iulie 2014, 14:02
Judecătorii de la Curtea de Apel București consideră că ”măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale”.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că măsura arestării preventive ”este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale, în contextul în care onestitatea magistraţilor este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de justiţie. În situaţii de genul celor din prezenta cauză este imperios necesar ca statul să aibă mijloace utile pentru contracararea fenomenului corupţiei sau cel puţin limitarea efectelor acestuia, dată fiind evoluţia acestui fenomen”, se arată în documentul Curții de Apel București.
Justiția nu este la discreția nimănui
Este de remarcat faptul că inculpaţii au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare, promiţând o hotărâre favorabilă în schimbul unor sume de bani, cu consecinţa afectării încrederii publicului în funcţionarea sistemului judiciar, acreditând ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, profitând de poziţia pe care o are inculpatul Băsescu Mircea pentru a da credibilitate afirmaţiilor făcute.
Impactul asupra societății
În acord cu judecătorul fondului, ”se constată că, deşi presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate susţine că trecerea timpului a diminuat pericolul social generat, având în vedere contextul şi modalitatea în care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar şi impactul provocat asupra societăţii româneşti”.