În calitate de angajat al unei case de avocatură, Mariana Rarinca ştia la milimetru toate procedurile civile de urmat pentru recuperarea unei datorii. Prin natura activităţii pe care o derula zi de zi, declanşarea acestor proceduri era un lucru banal pentru Rarinca.

Îi lua maxim 30 de minute sa redacteze acţiunea civilă la care avea de anexat toate documentele care demonstrau existenţa datoriilor pretinse şi putea să-şi demonstreze lejer în faţa instanţelor din Galaţi sumele pretinse de la Livia Stanciu. Apoi o executa silit pe Livia Stanciu, de-i zburau fulgii şi acesta era un subiect de presă curat, indubitabil şi de necontestat. Aşa ar fi făcut orice om de bună-credinţă.

Pur şi simplu nu există niciun motiv logic pentru care Mariana Rarinca să nu fi făcut acest pas, dacă avea dreptate cu datoriile.

Dacă mergea pe această cale şi instanţele nu îi dădeau câştig de cauză în procesul civil, deşi avea dovezile necesare, era justificată o ieşire publică împotriva şefei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Înaintea unui proces pe această temă însă, tot ceea ce a făcut Rarinca ridică un mare semn de întrebare.

Deşi cunoştea sistemul în detaliu şi era oricum prin instanţe toată ziua, Mariana Rarinca nu şi-a cerut datoriile pe calea legală, alegând să meargă într-o zonă obscură. S-a lăsat folosită copios de propaganda condamnatului Dan Voiculescu care utilizează orice situaţie controversată din Justiţie pentru a spune publicului ei că Felix e o victimă. Rarinca a încercat, de fapt, să folosească această situaţie pentru a obţine de la Livia Stanciu banii pe care îi pretindea.

Mariana Rarinca putea foarte uşor să apeleze la căile legale pentru recuperarea datoriilor, dar a ales cu totul alt drum. De ce ar fi făcut aşa ceva un om de buna-credinţa? Aceasta este întrebarea!

Dincolo de orice analiză retrospectivă a deciziilor luate de magistraţii pe la care a trecut acest caz şi dincolo de orice interpretare a motivărilor celor trei sentinţe, două de condamnare şi una de achitare, rămâne această întrebare simplă.

Eşti o persoană care trăieşte profesional în mediul judiciar. Ai citit şi depus sute de acţiuni în cariera profesională, ai toate instrumentele pentru a deschide şi urma un proces banal de recuperare a datoriilor.

În loc să te apuci să redactezi acţiunea şi să o chemi pe Livia Stanciu la instanţă, te transformi in „victima” perfectă pentru televiziunea unui infractor care de ani de zile îşi foloseşte mardeiaşii media crezând prosteşte că astfel intimidează magistraţii care îi gestionează situaţia.

De ce ar face aşa ceva un om onest? Răspunsul e foarte simplu: un om de bună credinţă nu ar face aşa ceva. Ar putea să o facă unul care nu cunoaşte sistemul din interior, e speriat de procedurile pe care nu le înţelege sau nu are bani pentru un avocat. Mariana Rarinca lucra în sistem, nu putea să fie într-o astfel de situaţie.

O informaţie care a trecut aproape neobservată în comentariile pe marginea cazului Rarinca apare în relatarea Mediafax de la ultimul termen al procesului rejudecat: “Inculpata amendată în 2009 cu 200 de lei în 2009 de Parchetul Judecătoriei Galaţi pentru fals la Legea contabilităţii. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cercetează o disjungere din actualul dosar pentru fals în înscrisuri şi practicarea fără drept a uneii profesii”.

Desigur, sentinţa de achitare care a fost desfiinţată prin calea de atac extraordinară a fost un moment foarte important în evoluţia publică a acestui caz. A fost momentul în care mulţi jurnalişti şi comentatori de bună-credinţă au răbufnit în apărarea Marianei Rarinca, lucru care a fost o mină de aur pentru mardeiaşii lui Voiculescu. Le-a credibilizat poziţia publică.

Poziţia mardeiaşilor condamnatului Felix nu are nicio legătură cu interesul public, cu actul jurnalistic sau cu vreo urmă de compasiune pentru victima unei erori judiciare. În cazul lor vorbim despre acţiuni pragmatice, bine gândite, al căror scop este decredibilizarea persoanelor şi instituţiilor implicate în războiul judiciar împotriva corupţiei.

Este un „teatru de operaţiuni” în care se folosesc acum cele mai grele arme, având în vedere că în spatele lui Voiculescu sunt încolonaţi politicieni şi oameni de afaceri extrem de puternici din toate grupurile politice. Vorbim de un front în care s-au aliat armate beligerante în trecut.

Mărturisesc că atunci când am citit ştirea cu achitarea m-am enervat şi eu. Apoi a început să mă roadă o singură întrebare: Dar, de ce nu a mers, totuşi, Rarinca pe calea legală pentru recuperarea datoriei? Doar ştia ce are de făcut şi nu o costa absoluit nimic.

Sper să se gândească la întrebarea asta şi comentatorii de bună-credinţă care şi-au fomat greşit convingerea că Rarinca e o victimă.