De ce nu este adevărat că Germania și Austria „fură apa din Dunăre” pentru hidrocentralele lor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Debitul Dunării din luna iulie a scăzut cu aproximativ 59% la intrarea în România și cu 66% într-o secțiune monitorizată din Germania, între 2024 și 2026. Măsurătorile oficiale contrazic teoria potrivit căreia apa ar fi reținută în Germania, Austria, Serbia pentru producerea de energie electrică.

Apă pe Dunăre, din ce în mai puțină

Problema este hidrologică, vizibilă în întregul bazin european al fluviului, potrivit datelor INHGA (Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea apelor) consultate de EVZ.

Datele stațiilor hidrometrice arată o deteriorare clară de la un an la altul. În iulie 2026, Dunărea a transportat mult mai puțină apă decât în aceeași lună din 2024, atât în Germania, cât și la intrarea în România.

Situația este confirmată și de operatorii hidroenergetici. La sfârșitul lunii iulie 2026, debitul afluent la complexul Đerdap–Porțile de Fier era de aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă, iar centralele funcționau la capacitate redusă tocmai din cauza lipsei apei, potrivit INHGA.

Cum a evoluat debitul Dunării în iulie

La stația Hofkirchen din Germania, debitul mediu al Dunării a scăzut de la 721 m³/s în iulie 2024 la 433 m³/s în iulie 2025 și la numai 244 m³/s în iulie 2026, ceea ce reprezintă o reducere de 66% în trei ani.

O tendință similară a fost observată în sectorul Baziaș–Porțile de Fier, unde debitul mediu estimat a coborât de la aproximativ 4.540 m³/s în iulie 2024 la 2.465 m³/s în iulie 2025 și la 1.870 m³/s în iulie 2026, marcând o scădere de circa 59%..

Stația Hofkirchen se află înainte de confluența Dunării cu Innul și are un bazin hidrografic de 47.518 kilometri pătrați. De aceea, valorile sale absolute nu trebuie comparate direct cu cele de la Porțile de Fier, unde bazinul colector este mult mai mare. Stația este însă relevantă pentru tendință: scăderea exista deja în Germania, cu mult înainte ca apa să ajungă în Austria, Ungaria, Serbia și România.

Barajele nu pot reține apa din Dunăre

Barajele pot modifica temporar nivelul apei și pot deplasa un vârf de debit cu câteva ore sau zile. Nu pot însă explica o reducere de aproape 60% observată timp de o lună și repetată în mai multe secțiuni ale fluviului.

Există câteva argumente principale.

Debitul este foarte mic încă din Germania. Dacă problema ar apărea numai după barajele austriece, stațiile germane ar trebui să indice cantități normale de apă. Datele de la Hofkirchen arată contrariul: media lunii iulie a coborât de la 721 m³/s în 2024 la numai 244 m³/s în 2026.

Valoarea zilnică minimă din iulie 2026 a fost de 192 m³/s, apropiată de cele mai mici debite istorice publicate pentru stație. Media multianuală a sezonului de vară la Hofkirchen este de 622 m³/s.

Centralele de pe Dunăre sunt în principal centrale pe firul apei. Marile hidrocentrale dunărene din Germania și Austria sunt centrale pe firul apei, nu lacuri alpine mari de acumulare. Ele produc energie folosind apa care curge în acel moment prin turbine.

Volumul de apă care ne lipsește este uriaș

Diferența dintre mediile estimate la Baziaș pentru iulie 2024 și iulie 2026 este de aproximativ 2.670 m³/s. Pe durata unei luni, aceasta corespunde unui volum de peste 7,1 miliarde de metri cubi de apă.

Un asemenea volum nu poate fi ascuns fără creșteri masive și ușor observabile ale nivelurilor lacurilor din amonte. În plus, apa introdusă temporar într-un sistem de pompaj trebuie ulterior returnată fluviului. Barajele pot netezi variațiile pe termen scurt, dar nu pot face să dispară miliarde de metri cubi din bilanțul hidrologic al Dunării.

Nivelul unuia din afluenți, Argeșul, se poate constata cu ochiul liber. sursa. Apele Române

De ce poate părea un lac „plin” când debitul este foarte mic

Confuzia pornește adesea de la diferența dintre nivel și debit. Nivelul arată înălțimea suprafeței apei într-un anumit punct. Debitul arată cantitatea de apă care trece prin acea secțiune în fiecare secundă. În spatele unui baraj, nivelul poate fi menținut relativ stabil chiar dacă prin turbine și deversor trece mult mai puțină apă.

Prin urmare, imaginile unui lac de acumulare aparent plin nu demonstrează că Dunărea are un debit normal. Același fenomen poate fi observat și la Porțile de Fier: nivelul lacului este controlat, în timp ce afluxul și producția de energie pot scădea puternic.

Seceta hidrologică este observată la nivel european

Scăderea nu este izolată la Dunărea de Jos. Organizația Meteorologică Mondială arată că, în 2025, aproximativ 70% dintre râurile europene au avut debite anuale sub medie.

Pentru mijlocul lunii iulie 2026, Observatorul European al Secetei descria condiții „critice” în mare parte din Europa, temperaturi peste medie și o caniculă extinsă.  Aceste condiții reduc alimentarea râurilor din precipitații, din topirea zăpezii, din umiditatea solului și din apele subterane. Efectele se propagă apoi în aval, fiind vizibile succesiv în Germania, Austria, Ungaria, Serbia și România.

Nivelul la Giurgiu, iulie 2026. sursa: apele Române

Scăderea nivelului apei din Dunăre este real

Scăderea debitului Dunării este reală și este confirmată de măsurători independente din mai multe țări.

Barajele germane, austriece și sârbești pot influența local nivelurile și distribuția debitului pe termen scurt, dar nu explică declinul lunar și multianual observat pe parcursul fluviului. Datele indică o secetă hidrologică amplă, care afectează inclusiv producția hidrocentralelor din amonte și din zona Porților de Fier.

Afirmația că „apa nu lipsește, ci este ținută de nemți, sârbi și austrieci” confundă nivelul lacurilor cu debitul râului și ignoră atât măsurătorile hidrologice, cât și modul de funcționare a centralelor pe firul apei.