Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Senatul României a avut o istorie tumultuoasă. Creat printr-o lovitură de forță, Senatul a fost desființat la fel, după 82 ani de existență. A fost reînființat în 1990, prima legislatură începând după 20 mai 1990. Cert este că Senatul a fost o țintă pentru bolșevici și agenții lor din România.
Senatul, Corpul Ponderator al lui Cuza
Lovitura de stat dată de Alexandru Ioan Cuza la 2/14 mai 1864 a vizat dizolvarea Adunării Deputaților, dominate de conservatori. Conservatorii se opuneau marilor reforme modernizatoare. Cuza a dat Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, a dat un plebiscit. În cele din urmă, Puterile Garante au admis Statutul lui Cuza drept act adițional al Convenției de la Paris din 1848.
Senatul fusese constituit pe model american. O legislatură la Senat dura 6 ani, la Adunarea Deputaților, dura 7 ani. La fiecare 3 ani, jumătate din mandatele de senator se reînoiau. Era vorba de mandatele senatorilor propuși de către Domnitor. Pe lângă senatorii de drept, Cuza ca domn numea 64 de senatori. 32 dintre ei erau numiți pentru merite politice naționale, ceilalți 32, provenind din rândul aleșilor locali și județeni merituoși. Senatorii de drept erau: Mitropolitul primat, mitropoliții din țară, episcopii din eparhii, Președintele Curții de Casație și Justiție, cel mai vechi general din Armata Română.
Numele de „ponderator” arăta că Senatul era Camera Superioară, el ponderând, adică limitând anumite legi votate de către membrii Adunării Deputaților.
Atentatul de la Senat și sediile Senatului
Senatul a funcționat prima dată în actualul Sector 4, în zona Știrbei Vodă-Vasile Prescurea. Aici, a avut loc prima ședință la 6/18 decembrie 1864. Ulterior, a funcționat în Aula Magna a Palatului Universității din București, cu sala de plen, Secretariatul și Președinția Senatului. Ședințele Președiniției se țineau într-un spațiu din Biblioteca Universității.
Universitatea din București. Sursa Foto: Arhiva EVZ
La 8 decembrie 1920, trei agenți bolșevici au pus o bombă sub tribuna Senatului. Au fost mulți răniți și 3 morți. Ulterior, Senatul s-a mutat pe actualul Bulevard Elisabeta în clădirea fostului Club Austro-Ungar, pe partea cu sediul actualei Primării Generale a Capitalei.
În perioada interbelică, în actuala Piață a Națiunilor Unite (nu departe de actualul bloc Gioconda), atunci Piața Senatului, s-a încercat construirea Palatului Senatului, după un plan demarat chiar în al doilea deceniu al secolului XX în 1912. Aici, statul a cumpărat Palatul Cantacuzino-Brâncoveanu, aflat în stare avansată de degradare. Deși proiectul a existat, se începuse lucrul la fundații, apropierea celui de Al Doilea Război Mondial a dus la abandonarea lucrărilor și a proiectului.
După 1990, Senatul a funcționat în fostul CC al PCR (Ministerul de Interne interbelic) apoi din 2005, s-a mutat în Palatul Parlamentului, clădire demarată de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu în 1984, sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, pe Dealul Arsenalului, pe locul fostului cartier Uranus, demolat pentru a face loc clădirii.
Romulus Zaroni, ministrul agriculturii si domeniilor (martie 1945 - noiembrie 1946) si dr. Petru Groza, Presedinte al Consiliului de Ministri, la inaugurarea monumentului Horia, Closca si Crisan din orasul Deva. (25.08.1946)
Comuniștii desființează Senatul în 1946
Senatul era pentru comuniști un element de rezisență în preluarea completă a Puterii. Ei nu admiteau să existe decât o adunare legislativă cu puteri decorative, care teoretic să fie forul superior. Ei își doreau ceva de genul Sovietului Suprem. De exemplu, dictatorul Stalin era șeful Partidului Comunist, era Primul Ministru al URSS. Peste el, teoretic, în ierarhie era Președintele Prezidiului Sovietului Suprem. În perioada 1938-1946 fusese Mihail Kalinin.
Senatul a fost desființat prin decretul șefului guvernului Dr. Petru Groza nr. 2218 din data de 13 iulie 1946, Regele Mihai l-a semnat și el a fost publicat în Monitorul Oficial nr.161/15 iulie 1946. Singurul for legislativ rămânea practic Adunarea Deputaților. Comuniștii aveanu nevoie să pregătească alegerile din noiembrie 1946. Cu o singură cameră legiuitoare, misiunea comunizării ar fi fost mult mai ușoară.
Dispărea pentru 44 de ani (1946-1990) din istoria politică a României o instituție care în cei 82 de ani de existență (1864-1946) contribuise la consolidarea Unirii Principatelor, proclamarea și consolidarea Independenței Naționale, la consolidarea și promovarea Marii Uniri și a României Mari.
Recomandările noastre
