Fiica uitată a lui Petru Groza. Născută dintr-o dragoste dintre politician și o primadonă, fata a strălucit pe scena teatrelor clujene

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Fără a fi discutată în public precum celelalte două fiice de dictatori comuniști, Lica Gheorghiu și Zoia Ceaușescu, Mária Bisztrai, fiica lui Petru Groza, primul premier comunist de după 1944, este pe nedrept uitată în zilele noastre.

O iubire dincolo de moarte

Pe 13 martie 1958, un curier bătea la o poartă din Cluj pentru a lăsa un buchet de flori și o poezie pentru Kabdebo Jozefina, la împlinirea vârstei de 60 de ani. Curierul fusese trimis de un puternic al acelor vremuri, Janos Fazekas. Florile nu erau din partea influentului membru al Comitetului Central, ci un comision cerut de Petru Groza cu puțin timp înainte de moartea sa, la 7 ianuarie 1958. Gestul s-a repetat și peste 10 ani, pe 13 martie 1968, când respectabila doamnă a împlinit 70 de ani. Același comisionar, respectând aceeași rugăminte. Și poate ar fi venit un buchet și la 80, dar Jozefina a murit în 1974.

Cine era obiectul pasiunii lui Groza de l-a determinat pe mereu încruntatul Fazekas să trimită flori? Jozefina, Duci, cum o alintau admiratorii, a fost timp de 3 ani, 1921-1923, primadonă (primsolistă) a Operetei din Cluj. Puțin înainte, în 1920, l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de tânărul avocat Petru Groza. Acesta era deja căsătorit, de 4 ani, cu Ana.

Fost prefect de Timiș, tatăl ei s-a opus relației și fata a plecat la Cluj, dar și-a întrerupt cariera în 1923 când a născut-o pe Mária. Oricum relația dintre Duci și avocat era imposibilă, pentru că și tatăl lui, preot, amenințase că se sinucide în altar dacă fiul său se căsătorea cu o unguroaică.

În 1958, Kabdebo Duci mai era doar mama unei actrițe de succes.

Groza, în ciuda exigențelor vieții de politician și a faptului că avea 5 copii cu Ana, a recunoscut-o și s-a îngrijit de fiica din Cluj. Chiar există mărturii că, în 1954, când era în cele mai înalte funcții, Groza a venit la teatru pentru a o vedea în rolul Roxannei din Cyrano de Bergerac!

Carieră și după moartea influentului său tată

Mária Bisztrai a jucat în zeci de roluri importante pe scena din Cluj și a participat la destule turnee pentru a deveni cunoscută și apreciată în țară.

Cea mai importantă funcție deținută a fost de director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, obținută în 1969, adică la ani buni după dispariția lui Petru Groza.

A ocupat poziția până în 1985, când s-a pensionat, și toată lumea i-a lăudat spiritul de a conduce instituția în acei ani grei de ”revoluție culturală”, susținând spectacole care au rămas în memoria publicului. Textele pe care nu le putea monta pe scenă cu decoruri și fastul cerut, le propunea sub formă de lectură.

Și-a dus restul vieții cu discreție, în Cluj, unde, în decembrie 2020, a murit la vârsta de 98 de ani. În 1994, adică după Revoluția care nu mai obliga la nici un respect pentru bolșevicul Groza, Teatrul clujean a onorat-o cu titlul de membru de onoare, o reverență dincolo de orice descendență, bazat doar pe amintirea lăsată pe scenă.

Reproducem mai jos un interviu din anul 1985. ”Dezbrăcați-l” dacă puteți de latura ideologică a anilor, Eroii contemporani din tema propusă sunt ușor de închipuit.

Scurtul interviu cu Mária Bisztrai a apărut în Almanahul Scînteia din 1985, an în care pierdea conducerea teatrului din Cluj. Grupajul de materiale din care face parte era intitulat ”Opt actori și cele mai frumoase roluri de eroi contemporani”, semnat de Natalia Stancu. Fiica lui Petru Groza apărea alături de George Cozorici, Silvia Popovici, Mircea Albulescu, Ileana Ploscaru, Florin Piersic, Gheorghe Dinică și Leopoldina Bălănuță.

A cunoaște oamenii, a-i iubi și a-i ajuta

Cunoscuta actriță Mária Bisztrai a facilitat apropierea spectatorilor de eroii dramaturgiei noastre actuale, de frămîntările lor nu numai ca prestigioasă interpretă, ci și în calitatea sa de animatoare a vieții teatrale.

Directoare a Teatrului maghiar de stat din Cluj-Napoca de aproape 15 ani, Mária Bisztrai a promovat pe afiș multe din cele mai interesante piese ale creației actuale semnate de Aurel Baranga, Paul Everac, D.R. Popescu, Teodor Mazilu, Sütő András, Mehes György, Huszár Sándor ori, mai nou, Dehel Gábor.

Un fapt semnificativ din multele posibile: Titus Popovici a scris drama „Puterea și Adevărul“ răspunzînd propunerii și insistențelor Teatrului maghiar de stat din Cluj-Napoca, iar premiera absolută a acestei piese importante a dramaturgiei noastre a avut loc aci.

În aceeași calitate, Mária Bisztrai a vegheat la realizarea unor spectacole de înaltă ținută și prin mobilizarea și capacitatea celor mai bune forțe actoricești, regizorale și scenografice ale teatrului. Ca actriță cu o activitate de peste trei decenii, Mária Bisztrai a dat viață unor adolescente visătoare, unor tinere energice și ferme, unor fete spirituale, apoi unor eroine mature și energice — soții și mame surprinse atît în momente de echilibru, cît și în unele de criză afectivă ori existențială, femei cu o identitate socială mai vagă sau, dimpotrivă, bine conturată prin îndeletnicire, apartenență și implicare politică.

Reporterița din Interviu, de Ecaterina Oproiu

— Cum vi s-a părut „profesiunea reporter“ ? — o întreb gîndindu-mă la rolul principal din spectacolul cu piesa „Interviu“ de Ecaterina Oproiu.

— Mi-a plăcut mult portretul fiindcă surprindea, în mișcare, o femeie energică, dotată cu mult spirit de inițiativă, care scormonește, caută, confruntă, o femeie pasionată la extrem de profesie. M-a cucerit faptul că și această profesie, asemeni celei a actorului, este una de cunoaștere a vieții oamenilor, presupunînd interes față de ei, dragoste, autentică receptivitate, o adevărată știință de a asculta (și cine nu știe ce greu este să joci rolul unuia care știe să asculte !), priceperea de a dialoga, bunăvoința de a fi util semenilor, societății — veghind la sănătatea ei morală, la fericirea ei.

Mi-a plăcut mult rolul fiindcă era adevărat — în circumstanțele, în datele și atitudinile lui fundamentale. Avea virtutea maximă a personajului inspirat de actualitate: aceea de a te face nu să joci, ci să trăiești, dîndu-ți sentimentul că arta ta este un rost al vieții, contribuie la revoluționarea ei,, la înnobilarea conștiințelor. O virtute pe care publicul o simte imediat!