De ce l-a eliberat din funcţie Klaus Iohannis pe George Scutaru

De ce l-a eliberat din funcţie Klaus Iohannis pe George Scutaru

George Scutaru, primul consilier al lui Klaus Iohannis, a fost eliberat din funcţie tocmai de preşedintele României. Motivul pentru care şeful statului a ales acest lucru este că acesta ar fi fost denunţat la DNA, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit surseri citate, George Scutaru ar fi intrat în atenţia DNA după ce ar fi fost turnat din cauza unor bani negri folosiţi în campania electorală din 2008, pe vremea când era liderul PNL Buzău. Fostul consilier prezidenţial este implicat în două dosare penale, acesta fiind şi motivul pentru care a fost demis de președintele României, Klaus Iohannis.

Primul dosar în care apare numele lui Scutaru se referă la președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent arestat, care le-ar fi recunoscut procurorilor că o parte din cei 250.000 de euro, destinați mitei pentru fostul ministru de Interne, Cristian David, au ajuns și la Buzău. Acești bani au fost folosiți în campania electorală din 2008. La vremea respectivă, liderul PNL Buzău era chiar George Scutaru.

Cel de-al doilea dosar în care apare numele fostului consilier este   "Dosarul ASF", în care Dan Radu Ruşanu este acuzat de către procurorii anticorupţie că a promovat, alături de Daniel Chiţoiu, o ordonanţă de urgenţă prin care doreau să schimbe criteriile de numire a membrilor Consiliului ASF astfel încât să-l elimine pe vicepreşedintele ASF, Daniel Tudor, din acest organism, scrie România TV.

MOTREANU DAN: Noutăţi?

TUDOR GEORGE DANIEL: Mă...da. Diverse. Nu treci pân' la noi?

M.D.: Ă, mai sunteţi?

T.G.D: Da, da, da. Io am plecat puţin în oraş dar mă-ntorc imediat.

M.D.: Bine, hai. 

T.G.D: E George(n.r. George Scutaru) şi cu Bîgiu (n.r. Cristinel Bîgiu) acolo.

M.D.: Da? Bine.

Sursa: rechizitoriu DNA.

Vineri, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui Adrian-George Scutaru şi înlocuirea lui cu Ion Oprişor, care deţinea funcţia de consilier de stat la Secretariatul CSAT.

Ne puteți urmări și pe Google News