Această lege autorizează Ministerul Apărării SUA să acorde ajutor Forțelor Armate ale Ucrainei. În plus, Pentagonul trebuie să anunțe Congresul despre variantele de extindere a prezenței militarilor americani în Europa de Est, pentru a avea posibilitatea de reacție în fața unei eventuale provocări din partea Rusiei și pentru a crește capacitatea de luptă a trupelor terestre, capabile să reacționeze la tacticile militare hibride care au fost etalate de Rusia în Crimeea și în sud-estul Ucrainei. Legea a fost votată de 70 de senatori, 27 au votat contra. Potrivit documentului, volumul total al cheltuielilor pentru necesitățile militare este de 612 miliarde de dolari. Anterior, legea a fost avizată de Camera Reprezentanților și va intra în vigoare, imediat ce președintele american Barack Obama o va promulga. Aprobarea legii redeschide discuția privind înarmarea Ucrainei cu arme defensive, cu toată pleiada de argumente pro și contra. Astfel, principalele argumente țin de nevoia de a nu provoca Rusia și de a nu relansa un nou conflict armat. Pe de altă parte, se vorbește despre dificultatea în a transfera arme letale și a condiționa utilizarea lor doar în defensivă, pe linia de apărare în curs de construcție dincoace de linia de demarcație între separatiști și regiunea aflată sub controlul autorităților legitime de la Kiev, în Donetsk și Lugansk. Cum poți comunica unui stat suveran că primește arme doar pentru a evita extinderea conflictului mai departe, un nou pas înainte după o perioadă de pauză și nu pentru recuperarea teritoriului ocupat de trupele ruse și de interpuși? O dilemă aflată încă pe masă.

În fine, dezbaterea merge spre calitatea armamentelor și a soldaților. Potrivit statisticilor, Ucraina are peste 160.000 de soldaţi, 400 de avioane şi peste 4.100 de blindate. O forță importantă în scripte. De ce ar mai trebui să primească armament? Unii vorbesc despre calitatea forțelor armate, loialitatea lor, precedentele privind dezertările și identificarea scurgerilor de informații către Rusia sau îmbătrânirea morală a acestor capabilități deținute. Pe de altă parte, dacă vorbim despre probleme de vetting și nevoia de loialitate față de statul ucrainean, de unde știm că armele nu se vor regăsi foarte repede în rândurile insurgenților, cu tot cu cei care le dețin? Dacă vorbim despre calitatea soldaților, de unde știm că vor putea mânui arme moderne?

O întreagă dezbatere, însă la care trebuie să adăugăm un studiu realizat împreună cu colegii de la Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning care studiază evoluțiile prospective pentru Ucraina pe termen scurt, mediu și lung și „joacă” 90 de scenarii de evoluție. Concluzia este că, dacă pe termen scurt există o dezbatere a efectului livrărilor de arme, pe termen mediu și lung efectul stabilizator pe scenariile cele mai proaste este de necontestat. Livrările de arme moderne către Ucraina stabilizează situația din teren pe termen mediu și lung.

România ar trebui să susțină livrările de arme defensive în Ucraina. Cu condiția reformei sectorului de securitate, a îmbunătățirii sistemelor de vetting, a validării loialității față de statul ucrainean a tuturor celor pregătiți, antrenați să utilizeze tehnica modernă livrată și cu condiția utilizării armelor doar în scopuri defensive. Atunci Ucraina ar fi capabilă să se apere pe linia defensivă creată și pe care sperăm să o termine de amenajat în întregime, în această perioadă de acalmie. O asemenea abordare ar fi în măsură să anuleze pe deplin orice plan de tip Novorossia, și să evite sosirea trupelor ruse și a trupelor de voluntari, infractori eliberați și mercenari angajați de Rusia până la frontierele României, Republicii Moldova, UE și NATO, aici, la Gurile Dunării. Ar permite Ucrainei să-și păstreze ieșirea la Marea Neagră și ar stabiliza echilibrul de forțe în regiune. Și ne-ar permite să nu fim la linia de contact, responsabili cu apărarea frontierelor UE și NATO în sens hard pe toate lungimea frontierelor estice și nordice, cu Rusia, de această dată sau cu interpușii săi. O Rusie care se va întoarce sigur în regiune, după încheierea aventurii în Siria și validarea prezenței sale strategice de forță în Estul Mediteranei.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.