De ce a fost asasinat lui Mihai Viteazul. Complotul habsburgic, controversele și adevărul istoric

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Uciderea lui Mihai Viteazul, la data de 9/19 august 1601, reprezintă unul dintre cele mai dramatice și dezbătute episoade din istoria Europei de Est.

Decapitarea primului domnitor care a reușit să unească, pentru scurt timp, cele trei țări române, Țara Românească, Transilvania și Moldova, a generat un ecou care rezonează și astăzi. O decizie imperială și un sfârșit tragic.

Dar cum s-a ajuns la acest asasinat politic și, mai ales, cum este privit acest eveniment de către istoricii români, austrieci și maghiari? Analiza documentelor de epocă și a perspectivelor istoriografice diferite ne ajută să înțelegem un act dictat de cruntul climat politic al secolului al XVII-lea.

Mihai Viteazul și o victorie care a pecetluit o condamnare la moarte

În august 1601, situația politico-militară a Europei Centrale era un butoi cu pulbere. După ce pierduse temporar controlul asupra Transilvaniei, Mihai Viteazul se îndreptase spre Viena și Praga pentru a cere sprijinul împăratului romano-german Rudolf al II-lea. Împăratul habsburg i-a oferit sprijin militar și l-a trimis alături de generalul său, Giorgio Basta (Gheorghe Basta), un ofițer de origine albanezo-italiană, pentru a recuceri Transilvania din mâinile lui Sigismund Báthory și ale nobilimii maghiare rebele.

La 3 august 1601, armatele unite ale lui Mihai și Basta obțin o victorie strălucită la Guruslău. Însă, paradoxal, această victorie a marcat începutul sfârșitului pentru voievodul muntean.

Odată cu înfrângerea inamicului comun, rivalitatea dintre cei doi comandanți a atins punctul critic. Basta reprezenta autoritatea directă a Imperiului, în timp ce Mihai dorea să își recâștige statutul de conducător absolut și să elibereze Țara Românească de sub controlul lui Simion Movilă, sprijinit de polonezi.

Intrarea lui Mihai Viteazu în Alba Iulia. Sursa: Arhiva EVZ

Cum s-a desfășurat uciderea lui Mihai Viteazul (9/19 august 1601)

Asasinatul a fost o execuție militară la comandă, premeditată în detaliu, cum scria și Evenimentul Istoric. În dimineața zilei de 9/19 august, în tabăra de la Câmpia Turzii, astăzi Turda, generalul Basta a trimis un detașament de aproximativ 300 de mercenari germani și valoni spre cortul domnitorului român.

Conform cronicilor vremii (inclusiv relatarea lui Ciro Spontoni, secretarul lui Basta, și cronicarul maghiar István Szamosközy), căpitanul Iacobus Beaurius (Bori) a intrat în cort și a încercat să îl aresteze, strigând: "Ești prins!".

Mihai Viteazul, un războinic redutabil, a reacționat instantaneu: "Ba, din partea mea, nu!" și a scos sabia, rănindu-l pe unul dintre atacatori. Însă, în secunda următoare, a fost împușcat în piept, iar un alt mercenar l-a străpuns cu o suliță pe la spate. Domnitorul s-a prăbușit, moment în care i-a fost tăiat capul cu propria sa sabie.

Trupul său, dezbrăcat de haine și jefuit, a fost lăsat batjocorit în pulbere timp de trei zile pe marginea drumului, fiind aruncat ulterior pe hoitul unui cal. Doar fidelitatea unui boier apropiat, paharnicul Turturea, a făcut ca acel cap al domnitorului să fie furat, uns cu ceară și adus în secret în Țara Românească, pentru a fi îngropat la Mănăstirea Dealu.

Sergiu Nicolaescu în rolul lui Mihai Viteazu. Sursă foto: captură video

De ce a fost asasinat

Pentru a înțelege exact motivele, trebuie să depășim viziunea romantică și să analizăm sursele vremii prin prisma a trei școli istoriografice majore.

Perspectiva habsburgică: „Rebelul” devenit prea periculos

În documentele Cancelariei de la Praga, reședința lui Rudolf al II-lea, asasinarea nu este privită ca o tragedie, ci ca o necesitate de stat.

Istoricii austrieci și sursele habsburgice de epocă îl prezintă pe Mihai Viteazul nu ca pe un suveran independent, ci ca pe un „condotier”, comandant de mercenari, aflat în slujba Împăratului.

De ce l-au eliminat habsburgii

Rudolf al II-lea și consilierii săi se temeau de independența lui Mihai. După victoria de la Guruslău, exista riscul ca Mihai să se întoarcă împotriva imperialilor și să păstreze Transilvania pentru el, consolidând o putere prea mare care scăpa de sub controlul Vienei.

Basta a raportat la Curtea Imperială că a interceptat scrisori secrete din care reieșea că Mihai trata în ascuns cu Imperiul Otoman.

Giorgio Basta însuși s-a justificat într-o scrisoare trimisă Arhiducelui Mathias, viitorul împărat, declarând cinic: "Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o". Pentru habsburgi, a fost pur și simplu reprimarea unui „vasal” nesupus și ambițios.

Perspectiva maghiară: „Tiranul” înlăturat

Istoriografia maghiară se bazează adesea pe mărturiile contemporanilor din rândul nobilimii transilvănene, cel mai proeminent fiind István Szamosközy (1570–1612), cronicarul oficial al Transilvaniei în perioada respectivă.

Nobilimea maghiară, sașii și secuii din Transilvania nu l-au privit pe Mihai Viteazul ca pe un unificator național, ci ca pe un ocupant militar străin. Pentru ei, domnia lui Mihai în Ardeal (1599-1600) a însemnat confiscări de averi, introducerea boierilor munteni în funcții-cheie și taxe ruinătoare pentru întreținerea uriașei sale armate de mercenari.

Cronicarii maghiari descriu brutalitatea epocii. Szamosközy nu îi ascunde calitățile de mare luptător, dar îl descrie ca pe un tiran viclean, motiv pentru care decizia habsburgică de a-l elimina a fost văzută de elita transilvăneană ca o mișcare pragmatică de restabilire a vechii ordini, prin înlăturarea unui „uzurpator”.

Istoria românească: Martiriul unui Erou Național

Pentru istoriografia română, culminând cu capodopera lui Nicolae Bălcescu - "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul", domnitorul este un adevărat martir al idealului de unitate.

Cronicile vechi românești pun asasinatul aproape exclusiv pe seama „pizmei” generalului Basta și a „hicleniei” (trădării) nobililor unguri. Se credea că Basta era gelos pe talentul militar superior al românului și pe prestigiul acestuia în fața armatei creștine.

Istoricii români moderni, precum A.D. Xenopol sau Constantin C. Giurescu, au demonstrat că adevărata cauză a morții lui Mihai nu a fost doar o chestiune de vanitate personală, ci un calcul geopolitic rece al Marilor Puteri.

Un stat puternic românesc la intersecția intereselor otomane, habsburgice și poloneze era inacceptabil pentru Viena, care avea nevoie de o zonă-tampon slabă, nu de o putere regională independentă.

Un asasinat dictat de rațiunea de stat

Uciderea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii în 1601 a pus capăt prematur primei uniuni personale a Țărilor Române, demonstrând cu brutalitate legile neiertătoare ale politicii secolului XVII.

Analizând critic sursele și părerile istoricilor, de la viziunea habsburgică a pedepsirii unui vasal primejdios, la ușurarea nobilimii maghiare de a scăpa de un conducător perceput ca opresiv, și până la jalea poporului român pentru pierderea primului său mare unificator, obținem un tablou complet.

Mihai Viteazul a căzut victimă propriului său succes. Capacitatea sa politică și geniul său militar l-au transformat, în ochii Împăratului de la Praga, dintr-un instrument util împotriva otomanilor într-o amenințare directă la adresa siguranței și intereselor Imperiului Habsburgic, costându-l, în cele din urmă, însăși viața.