Pornind de la o vorbă de duh, care contextualiza expresia „luminița de la capătul tunelului”, am imaginat o explicație pentru un termen pe care toți îl folosim, dar puțini îl înțelegem. Este vorba de cuvântul „sistem”, din perspectiva funcționalității lumii în care trăim.
Autor: Petruț Dinculescu (medic)
Astfel, sistemul funcționează pe principiul: unii aleargă după luminița de la capătul tunelului, iar alții lungesc tunelul… cu sprijinul proștilor! Comparând lumea noastră cu cea după care tânjim, am identificat o serie de diferențe majore, aș spune chiar definitorii! În vest, în general, atât proștii, percepuți ca oameni inteligenți (chiar dacă inteligența lor e puțin diferită de a celorlalți), cât și eternii alergători după luminiță, sunt recompensați de constructori, pentru efortul depus!
Sistemul românesc (unul pe cât de invocat, pe atât de hulit, un sistem care, dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, ne subminează în mod constant fericirea) este diferit. La noi, de 25 de ani, încă se mai fac studii de fezabilitate (în legătură cu locul unde urmează să se construiască tunelul, evident în beneficiul unora), iar acolo unde construcția a început se fac reparații (în beneficiul acelorași), neputânduse vorbi, încă, de o eventuală lungire.
Proștii se agită degeaba, imaginându-se în postura de constructori, iar alergătorii se mulțumesc să viseze la cum va fi când vor avea ocazia să alerge după luminița de la capătul tunelului!! Cât îi privește pe adevărații constructori, în măsura în care timpul le permite, cu siguranță se amuză pe seama celor scrise de mine!
Recomandările noastre
