Daum, despre perioada sa de NARCOMAN: „Jucătorii nu amintesc că am consumat cocaină, doar f***ing journalists o fac!”

Daum, despre perioada sa de NARCOMAN: „Jucătorii nu amintesc că am consumat cocaină, doar f***ing journalists o fac!”

Germanul Christoph Daum, selecționerul naționalei României, a acordat un interviu publicației poloneze „Przeglad Sportowy”, în care a vorbit despre probleme pe care le-a avut cu drogurile.

Daum nu s-a sfiit să răspundă întrebărilor legate de consumul de cocaină, substanță pe care germanul a consumat-o la finele anilor '90, lucra care i-a și risipit șansa de a antrena naționala Germaniei.

Da, viaţa mea cu siguranţă ar fi arătat altfel fără acel episod. Am avut probleme uimitoare, dar le-am depășit. M-am dovedit a fi foarte puternic. Toată lumea face greşeli. Ele fac parte din vieţile noastre!

Regretele nu contează. Contează ceea ce înveţi după astfel de episoade şi ceea ce reuşeşti să faci pentru a deveni mai puternic. Eu am reuşit fiindcă ulterior am avut cel mai mare succes în cariera de antrenor. Da, viaţa mi-a dat o lecţie dureroasă, greu de acceptat, bine că am trecut peste. Îi poţi întreba pe jucătorii pe care i-am antrenat ce părere au despre Daum. Vă asigur că nimeni nu menţionează despre cocaină, toţi vor spune că atât timp cât au lucrat cu mine au petrecut o perioadă fantastică. Nimeni nu mai aminteşte de cocaină, cu excepţia jurnaliştilor f... (...)”, a mărturist Daum în presa poloneză.