Datele oficiale ale bilanțului de pe 24 iulie. Ce s-a întâmplat în România
- Adrian Dumitru
- 24 iulie 2021, 13:55
Un număr de 126 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 25.700 de teste, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.199 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.614.357 teste RT-PCR şi 1.748.085 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.138 de teste RT-PCR (4.096 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.042 la cerere) şi 13.600 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv.