Rezultatele politicilor PSD infirmă scepticismul analiștilor financiari

Rezultatele politicilor PSD infirmă scepticismul analiștilor financiariEconomie. Sursa foto: Arhiva EVZ

BNR a luat măsurile care duc la scăderea ratelor, contrar scepticismului analiștilor financiari. Scăderea indicelui ROBOR la 3 luni va duce la reducerea ratelor plătite la bănci de către populație. Măsurile Executivului au dus la o mai mare putere de cumpărare a românilor, prin creșterea veniturilor într-un ritm triplu față de valoarea inflației.

BNR a luat măsurile care duc la scăderea ratelor

Aceasta vine ca urmare a scăderii dobânzii de referință a BNR, contrar scepticismului analiștilor financiari, un efect direct al politicilor PSD implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, după cum menționează Banca Centrală.

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele populației în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a scăzut astăzi la nivelul de 5,59%, de la 5,80% cât a fost în şedinţaprecedentă. Această diminuare este efect direct al faptului că Banca Națională a României (BNR) a decis să reducă dobânda-cheie la 6,50% pe an, de la 6,75% anterior, precum şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,5% pe an, de la 5,75% anterior.

ROBOR la 3 luni a coborât la 5,81%, de la 6% anterior

În prima parte a lunii iulie, indicele a coborât sub 6%, această mişcare semnificativă în jos a dobânzilor pe piaţa interbancară venind după ce scăderea accelerată a inflaţiei spre 5% a convins boardul BNR să dea startul relaxării monetare în luna iulie, când, banca centrală a tăiat dobânda-cheie la 6,75% pe an, de la nivelul de 7% unde a staţionat timp de un an şi jumătate, precum şirata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 6% anterior.

În 8 iulie, ROBOR la 3 luni a coborât la 5,81%, de la 6% anterior. Iar apoi a rămas pe palierul 5,80-5,81%. ROBOR la 3 luni a început anul 2024 la 6,21%, în timp ce la debutul anului 2023 era 7,56%. Cea mai apropiată valoare de cotaţia înregistrată joi a fost pe 18 mai 2022, când indicele ROBOR la 3 luni a fost la 5,57%.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane şi textBNR a luat măsurile care duc la scăderea ratelor. Sursa foto: Facebook

Cum justifică Consiliul de Administrație al BNR decizia de a reduce dobânda-cheie

În 2024, economia țării a continuat să crească ca urmare a investițiilor fără precedent ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu. În plus, măsurile-cheie inițiate de PSD precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii și au fost determinante în reducerea continuă a inflației.

În luna mai însă, Banca Națională a manifestat prudență față de ideea de a reduce dobânda-cheie, iar analiștii financiari priveau cu scepticism o astfel de decizie mai devreme de ultimul trimestru al acestui an.

„Nu cred că BNR va scădea dobânda-cheie în iulie, dar aş vrea să mă înşel. Scăderea dobânzilor este un semnal foarte puternic în economie pe toate părţile. Şipentru cei care sunt împrumutaţi, şi pentru cei care au dat împrumuturi, dar nu cred. Este prea devreme, cred, şi nici nu prea avem argumente vizavi de dinamica preţurilor. Nu exclud să vedem însă modificări de dobândă de politică monetară în ultimul trimestru din acest an”, spunea Florian Libocor, economistul-şef al BRD România.

Decizia de a reduce dobânda cheie, după două măsuri succesive

Avansul economiei și reducerea inflației sub valorile prognozate de Banca Centrală, a determinat însă Consiliul e Administrație al BNR să reducă dobânda cheie, după două măsuri succesive, în interval de numai două luni, cu 0,50%.

„Aceste decizii vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şiimplementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţialepentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse”, precizează Consiliul de Administrație al BNR.

Datele BNR confirmă traiectoria corectă a țării în guvernarea PSD

Consiliul de Administrație al BNR a confirmat și faptul că măsurile implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu au fost determinante în faptul că evoluția economie și inflației au depășit așteptările, iar această tendință va continua și în a doua parte a anului.

Consiliul BNR a confirmat faptul că măsurile-cheie inițiate de PSD precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii și au fost determinante în reducerea inflației într-un ritm mai alert decât previziunile.

Rata anuală a inflaţiei a continuat să se reducă în iunie 2024, coborând la 4,94%, sub nivelul prognozat, de la 5,12% în luna mai, ca urmare a scăderilor de dinamică ale inflaţiei de bază şi preţului combustibililor, contrabalansate parţial ca impact de creşterea preţuluigazelor naturale.

„Faţă de martie, inflaţia anuală s-a redus în iunie mai mult decât s-a anticipat, cu 1,67 puncte procentuale (de la 6,61%), în principal ca efect al ieftinirii substanţiale a energiei în T2/2024, îndeosebi a gazelor naturale. Şi rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat şi-a accelerat descreşterea în T2, inclusiv faţă de previziuni, coborând la 5,7% în iunie, de la 7,1% în martie. Prognoza actualizată relevă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei pe o traiectorie mai joasă decât cea din proiecţiaprecedentă, mai ales pe orizontul apropiat de timp”, precizează Consiliul de Administrație al BNR.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi textBNR a luat măsurile care duc la scăderea ratelor. Sursa foto: Facebook

BNR indică o accelerare peste prognoze

În ceea ce priveşte evoluţia economiei, un alt factor în decizia BNR, datele Băncii Naționale indică de asemenea o accelerare peste prognoze.

„Cele mai recente date şi analize indică o creştereceva mai solidă a economiei în termeni trimestriali în T2/2024 decât s-a previzionat anterior, implicând o creştere notabilă a avansului PIB în raport cu T2/2023. Noile evaluări indică creşteri trimestriale semnificative ale economiei în trimestrele II şi III/2024, şi mai solide decât s-a previzionat anterior, implicând o redresare progresivă a dinamicii anuale a PIB în acest interval “, afirmă oficiali Băncii Centrale.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a schimbat radical economia României

În numai un an de la preluarea madatului, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a schimbat radical economia României. Pentru prima dată după mulți ani, investițiile au contributia principala la cresterea economică, țara noastră numărându-se printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar în 2023.

În 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție. Sunt investiții publice duble față de perioada guvernării de dreapta și cu 70% mai mari decât anul trecut. De asemenea, investitiile străine din primele patru luni ale acestui an sunt cu 34% mai mari față de aceeași perioadă din 2023 și de 7 ori mai mari decât în timpul guvernării de dreapta din 2020.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%, potrivit analizei.

Ne puteți urmări și pe Google News