Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dâncu, a solicitat amânarea dezbaterii printr-o scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, în care îşi exprimă încrederea că reprogramarea discuţiilor din plen oferă „prilejul” pentru a purta „un dialog constructiv şi eficient”.

La rândul său, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu le solicitără membrilor BP să dispună amânarea dezbaterii politice cu tema „Situaţia contractelor de execuţie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală cadrul legislativ şi bugetul alocat pentru anul 2015 şi 2016”, pentru a-i oferi domnului Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale, timpul necesar documentării acestei teme”.