Dan Chilom: când o accidentare îți schimbă destinul in bine!
- Nicolae Comănescu
- 25 septembrie 2025, 23:11

Fostul portar a transformat sfârșitul carierei de jucător într-un nou început: școala lui de fotbal a format sute de copii.
Cariera de fotbalist profesionist a lui Dan Chilom s-a încheiat mai devreme decât și-ar fi dorit. Dar în loc să rămână prizonierul unei dezamăgiri, el și-a găsit refugiul și motivația într-un nou proiect, care astăzi este o adevărată poveste de succes: Școala de Fotbal „Dan Chilom”, fondată în 2010.
„Am terminat cariera de fotbalist din cauza unor probleme de sănătate care pur și simplu nu îmi dădeau pace. Am găsit refugiul în acest proiect, prin sportul pe care îl iubesc cel mai mult, fotbalul”, povestește Chilom.
Un moment care i-a schimbat profund perspectiva a fost accidentul suferit în Finlanda. „A fost destul de mediatizat, bine că nu și în România, pentru că familia mea ar fi suferit mai mult. În sport nu știi niciodată când apare o accidentare, nu ai ce face decât să te antrenezi preventiv. Atunci mi-am dat seama că tot acasă e cel mai bine”, mărturisește el.
Dan Chilom, amintiri din vremea lui Dinamo
Cea mai frumoasă amintire din perioada de jucător îl poartă la Săftica, în cantonamentul lui Dinamo, când Cornel Dinu l-a prezentat în fața echipei mari, la doar 16 ani, ca fiind al treilea portar al clubului. „Erau acolo nume mari – Marius Niculae, Florin Răducioiu, Cătălin Hîldan, Ionuț Lupescu, Gheorghe Mihali. Eram doar un puști, dar acel moment nu-l voi uita niciodată.”
Din experiența sa de jucător la Dinamo și în Finlanda, Chilom a păstrat câteva principii de bază pe care le aplică acum în academie: seriozitate, disciplină și respect. „Nu ai voie să întârzii nicio secundă la antrenamente, iar după fiecare ședință, doi jucători fac curățenie, ca a doua zi vestiarul să fie curat și primitor.”
De la prima grupă de copii, la peste 170 de sportivi
Școala de fotbal a început timid, în 2010, la Liceul „Mircea Eliade”, cu sprijinul profesorului Ion Toma. Azi, aproape 15 ani mai târziu, academia numără peste 170 de copii și juniori, care participă constant la competiții naționale și internaționale. „Am câștigat numeroase trofee în Italia, Germania, Austria sau Bulgaria. Sunt experiențe incredibil de frumoase, care vor rămâne în amintirea copiilor toată viața”, spune Chilom. Pe plan intern, cele mai importante rezultate au fost locul 3 la Cupa Hagi Danone și calificarea, fără înfrângere, în Liga Elitelor.
O echipă de profesioniști și o filozofie clară
Un alt atu al academiei este staff-ul tehnic, format exclusiv din antrenori licențiați UEFA, printre care Constantin Niculae (Sensei), preparator fizic cu experiență, și Dorian Perianu, antrenor de portari cu licență Pro UEFA, implicat și la loturile naționale de juniori. „Nu a fost ușor să construiesc un asemenea staff, dar cred cu tărie că la Școala de Fotbal Dan Chilom vor fi mereu cei mai corecți și dedicați oameni”, subliniază fondatorul.
Caracterul înaintea rezultatelor
Deși a obținut multe trofee, Chilom insistă că rezultatele la copii nu trebuie să fie scopul principal. „Părinții sunt foarte preocupați de rezultate imediate, dar adevărata valoare este pe termen lung – formarea unui caracter puternic și a unei discipline solide. Evoluția unui copil trebuie să fie lină și crescătoare.” În vestiar, telefoanele sunt interzise. „Copiii trebuie să vorbească între ei, să se descopere, să creeze relații. Sportul este prevenție, este sănătate, iar asta trebuie să primeze în fața tehnologiei.”
Exemple de succes și viitorul clubului
Doi dintre foștii elevi ai academiei, frații Dragoș și David Irimia, au debutat la Dinamo în Superligă și acum joacă la Metaloglobus. „Au muncit extrem de mult, au fost dedicați total fotbalului. Sunt o mare mândrie pentru mine.” Pentru Dan Chilom, rolul academiei este și educativ, și social: „Fotbalul este un sport de echipă, cu un rol important în educația copiilor și integrarea lor în societate.”
Privind înainte, își dorește ca școala sa de fotbal să crească organic și să continue să ofere sportului românesc caractere și jucători de valoare. „Poate că dorința de a vrea mereu mai mult mă ține conectat și gata de a îmbunătăți orice”, spune el.
Iar mesajul lui pentru copiii care visează la marea performanță este simplu și puternic: „Să fie perseverenți, să nu înceteze niciodată să viseze. Când încetezi să visezi, înseamnă că ai renunțat.”
Dan Chilom – fost portar (născut pe 1 ianuarie 1985, 1,90 m), retras în 2010, astăzi antrenor și fondator al Școlii de Fotbal Dan Chilom.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.