Dan Andronic, despre „mărețul” plan al lui Călin Georgescu: Nici nu știți ce vă așteaptă când vine Alesul!
- Mădălina Sfrijan
- 17 ianuarie 2025, 13:06

Jurnalistul Dan Andronic a vorbit despre „mărețul” plan conturat de Călin Georgescu. Recent, fostul candidat la prezidențiale a declarat că are intenția să construiască „un canal Marea Neagră – Marea Caspică”.
Despre canalul lui Călin Georgescu și „intrarea la Mediterană”
„Călin Georgescu are dreptate! "Românii care sunt în afara granițelor, care sunt minunați sunt o forță colosală, ce va însemna în momentul în care toți românii vor veni acasă. Vorbim de 30 de milioane de români aici.
Vom deveni numărul unu. Am convingerea fermă, siguranță (n.r. că vor reveni). Cu 30 de milioane de români suntem motorul Europei, o să vină neamțul la noi să lucreze și o să spunem îmi pare rău domnule, dar s-au ocupat toate locurile".
Nemții ca nemții, că-s cam puturoși în ultima vreme, dar să vedeți când vin chinezii să caute de lucru la noi! Îi trimitem la Canalul lui Georgescu...
Care canal? Ăla care ne-a lăsat muți de admirație, din emisiunea lui Robert Turcescu”.
Ținta clară: drumul spre China
"Eu vin cu un alt proiect. Mai mare. Și spun, uite domne care-I treaba, România are graniță nu numai la Marea Neagră. Are graniță și la Caspică. Cum adică? Păi fac un canal Marea Neagră – Marea Caspică, mă duc în China și am intrare la Mediterană. Și asta o fac eu. Și am terminat cu Huawei, e prea mic pentru ce fac eu".
De-abia aștept să îl votez, nu am avut asemenea președinte de la Decebal încoace.
Mama voastră de tarabostes și pileati din Rețeaua Soroș, nici nu știți ce vă așteaptă când vine Alesul!
Hai cu turul doi, e păcat să ratăm momentul. Istoric. Sau isteric, că nici vestalele care vestesc noua orânduire nu au ieșit din ședința cu Freud”, a precizat Dan Andronic.

Alegerile prezidențiale. Sursa foto: realitatea.md
Călin Georgescu, plan „atipic” pentru dezvoltarea României
„P.S. Vorbesc serios, îl votez!
P.P.S. La cererea unor cârcotași care vor să știe dacă a anunțat când atacăm Rusia, le răspund în spiritul Alesului: Pe rușii îi lăsăm să se roage de noi să-i atacăm!
Personal nu cred că o facem, doar avem interesul să terminăm Canalul”, a încheiat cunoscutul jurnalist.