Dacian Cioloș reacționează. Ce spune despre comentariul membrei PLUS: „

Dacian Cioloș reacționează. Ce spune despre comentariul membrei PLUS: „

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a reacționat după comentariul Oanei Bogdan, privind proprietatea privată. El a declarat că totul a făcut parte dintr-un plan de denigrare a partidului.

„Spre deosebire de liderii PSD care fug din țară atunci când nu vor să răspundă la o întrebare, eu umblu prin România și vă pot răspunde ori de câte ori e nevoie. Suntem acuzați de o nouă deviere de la linia corectitudinii invizibile, de faptul că am avea o colegă care vrea să desființeze proprietatea și că acum avem un partid de „comuniști“ pe care unii i-ar vrea reeducați.”, a scris Dacian Cioloș.

El a scris că partidul pe care îl conduce este atacat iar acesta lucru îi întărește convingerea că „deranjăm extrem de tare”.

„M-am tot întrebat cum poți răspunde la asemenea neadevăruri și invenții. E greu, recunosc, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putință în acest război de uzură în care suntem târâți permanent. Ultimul cuvânt va fi al cetățenilor și acesta va fi exprimat la alegeri. Am încredere în buna judecată a românilor și le sunt dator să răspund de fiecare dată, mai ales atunci când ne găsim în situații absurde.

Am fost și suntem atacați încă din perioada în care eram la guvern. Apariția PLUS nu a făcut decât să crească nivelul atacurilor și să ne întărească și mai mult convingerea că îi deranjăm extrem de tare. Aș putea să enumăr minciunile uriașe spuse despre mine. Nu o mai fac, pentru că știam că se va întâmpla lucrul acesta și mi l-am asumat pe deplin. Acum au trecut la colegii mei de partid. În ultima săptămâna am asistat la două situații la limita bunului-simt.”, a mai scris Cioloș.

El a vorbit despre comentariul controversat al Oanei-Maria Bogdan.

„A doua este situația Oanei-Maria Bogdan. Da, „comunista“ care vrea să interzică proprietatea privată. Îi mulțumesc și Oanei-Maria pentru răbdare și tenacitate. Și vreau să fie clar: nici eu, nici partidul, nici Oana-Maria - nimeni dintre cei pe care îi cunosc nu crede că trebuie abolită proprietatea. Povestea e înflorită și invârtită atât de tare încât puțini dintre voi știți de la ce s-a plecat, important e că au propagat ideea că cineva de la noi are o problemă cu proprietatea. Nu, nu are, oricât de multă propagandă se va pune în slujba acestui neadevăr. Dovada propagandistică: un comentariu pescuit de la o postare, lipit de o rubrică mondenă a unui cotidian, a devenit proba supremă prin care se susține una dintre cele mai mari minciuni.”, a mai spus președintele PLUS.

Reacția vine după ce în spațiul public a fost semnalat un comentariu al Oanei-Maria Bogdan în care spunea că un „pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate”.

„Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieţii mele”.