Cutremurător! O mamă din Roman și-a provocat avort cu o andrea. Acasă mai are doi copii

Cutremurător! O mamă din Roman și-a provocat avort cu o andrea. Acasă mai are doi copii

Doctorii de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi s-au confruntat cu un caz ca în vremea când avorturile erau interzise, pe timpul lui Ceaușescu. O mamă în vârstă de 27 de ani, din Roman, gravidă în 16 săptămâni, a decis să-și întrerupă sarcina cu o andrea.

Complicaţiile ce au urmat i-au pus viaţa în pericol. Femeia a suferit o hemoragie puternică şi o infecţie severă. Ea a fost transportată la Maternitatea „Cuza Vodă”, iar în momentul de faţă se află internată la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a unităţii medicale.

„Pacienta a fost salvată şi este în ATI, cu grad foarte mare de probabilitate de a pleca în ordine de la noi. Acum se află într-o perioadă de recuperare şi va fi mamă la ceilalţi doi copii pe care îi mai are acasa. A fost anunţată Poliţia, iar femeia a recunoscut că şi-a produs singură avortul. Totul e ca pe vremea de acum zeci de ani în urmă. Important este că n-ar trebui să mai ajungem să avem astfel de cazuri”, a explicat dr. Iolanda Blidaru, managerul maternităţii, pentru ziaruldeiasi.ro.

Aceasta a punctat faptul că se ajunge în astfel de situaţii din cauza lipsei unei educaţii sanitare de care dau dovadă majoritatea femeilor. „Încă mai întâlnim situaţii în care femeia încă mai recurge la gesturi disperate, la gesturi necugetate, pentru a-şi întrerupe o sarcină nedorită. Lucru care mă face să pun din nou în evidenţă şi în discuţie problema contracepţiei şi planificării familiale. Fără educaţia corespunzătoare şi fără informaţiile corespunzătoare nu se poate rezolva această chestiune. Sunt situaţii din acestea în care se pune în pericol viaţa femeii şi care ne arată că avem mult de muncit în ceea ce priveşte educaţia femeilor”, a mai subliniat dr. Blidaru, pentru ziaruldeiasi.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News