Cutremur pe scena politică poloneză! Se cere invalidarea alegerilor prezidențiale

Cutremur pe scena politică poloneză! Se cere invalidarea alegerilor prezidențialesursa foto. EVZ

Cel mai mare partid de opoziție din Polonia cere invalidarea recentelor alegeri prezidențiale.

Cel mai mare partid de opoziţie din Polonia va cere oficial invalidarea recentelor alegeri prezidenţiale din cauza utilizării resurselor de stat în campania preşedintelui Andrzej Duda, reales pentru al doilea mandat, informează Agerpres, care citează DPA

"Votul în sine s-a desfăşurat poate bine, dar cadrul, implicarea finanţelor publice, implicarea mass-media publice au făcut ca regulile jocului să nu fie echitabile", a declarat Borys Budka, liderul partidului de centru Platforma Civică (PO). Alegerile "nu au fost corecte", a spus el. În consecinţă, Platforma Civică va depune joi un protest electoral la Curtea Supremă de Justiţie.

"Dacă nu semnalăm sus şi tare neregulile, viitoarele alegeri vor fi şi mai denaturate", a adăugat Budka.

La alegerile de duminică, Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei şi vicepreşedintele PO, a pierdut în faţa lui Andrzej Duda la diferenţă de 2 puncte procentuale.

Declaraţia lui Budka se înscrie în aceeaşi linie cu o evaluare făcută de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a considerat alegerile ca "fiind bine gestionate în pofida lacunelor în reglementarea unor aspecte importante".

OSCE a declarat că postul de televiziune public "a acţionat ca un vehicul de campanie pentru preşedintele în exerciţiu" şi că implicarea premierului în campania lui Duda "a estompat linia dintre stat şi partid".

În acelaşi timp, chiar şi în rândul membrilor Platformei Civice există puţine speranţe că alegerile vor fi invalidate.

"Nu vreau să vorbesc în numele echipei de campanie, dar cred că această diferenţă este suficient de mare pentru ca noi să acceptăm rezultatul", a declarat luni fostul lider al PO, Grzegorz Schetyna.

Andrzej Sebastian Duda  este  6 august 2015 președinte al Republicii Polone din 6 august 2015.

Din 2006 până în 2007 a fost membru al guvernului Kaczyński⁠, ca viceministru al Justiției. La alegerile pentru Parlamentul European din 2014 a fost ales eurodeputat. La sfârșitul aceluiași an a fost desemnat candidat al partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS) la alegerile prezidențiale din 2015. În al doilea tur de scrutin a obținut victoria, în fața președintelui aflat atunci în funcție, Bronisław Komorowski.

 

Ne puteți urmări și pe Google News