Cutremur în politică! Tunul uriaş denunţat de Marcel Ciolacu. Sute de milioane de euro sunt în joc

Cutremur în politică! Tunul uriaş denunţat de Marcel Ciolacu. Sute de milioane de euro sunt în joc Sursa foto: Razvan Valcaneantu\EEC

Marcel Ciolacu i-a atacat dur pe fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu și pe fostul vicepremier Dan Barna. Președintele PSD spune că procurorii ar trebui să le ceară explicații pentru achizițiile dozelor de vaccin.

Președintele PSD crede că fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu și pe fostul vicepremier Dan Barna ar trebi să dea explicații pentru modul în care au fost achiziționate dozele de vaccin în perioada stării de alertă. Marcel Ciolacu a declarat că au fost cumpărate aproape 100 de milioane de doze de vaccin pentru 15 milioane de români, iar costul s-a ridicat la aproape 730 de milioane de euro.

Au cumpărat prima oară 65 de milioane de doze. Au expirat acum câteva zile vreo două milioane, le-am aruncat. Noi avem o țintă de populație pentru vaccinare de 15 milioane de români, în mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuții pe sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanțe şi prim-ministrul, dar toată procedura e plecat din zona de sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul PSD spune că în spatele achizițiilor ar fi fost unele interese majore.

Ştiţi care este costul acestor 40 de milioane de doze de vaccin? 730 de milioane de euro. Vreau şi eu să explice aceşti oameni, şi în faţa dumneavoastră şi în faţa procurorilor, cum au făcut comandă de încă 40 de milioane de doze de vaccin,  a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD așteaptă ca Alexandru Rafila să facă lumină în acest caz.

Domnul Rafila trebuie să vorbească cu primul ministru, asta pentru că românii au dreptul să știe ce s-a aflat în spatele acestor lucruri (...) Noi dăm acele vouchere de 50 de euro, care înseamnă vreo 800 de milioane de euro, adică cam tot atât cât trebuie să dăm pentru cele 40 de milioane de doze de vaccin. E o incoerenţă de logică. (...) Eu ce pot să spun foarte clar este, ca oameni politici, trebuie să vii să dai explicaţii. Pe urmă, dacă ai avut interese sau nu ai avut interese, mi-e greu să cred că nu ai avut interese la suma de 630 de milioane, a mai spus el.