La fel s-a întâmplat și cu atacurile teroriste de la Paris: au scos la iveală toate slăbiciunile Occidentului. Au pus sub o lupă monstruoasă toate greșelile trecutului recent.

Cum Occidentul își taie singur creanga de sub fund, într-o frenezie a auto-distrugerii, cum demolează fundația creștină pe care s-a înălțat pentru a pune în loc „Omul Nou”, cu creierul fasonat de șmirghelul Corectitudinii Politice, am tot scris. „Europa este o construcție creștină. Europa are o tradiție a gândirii, un fel de a gândi, o tradiție a culturii amprentate fundamental de creștinism, indiferent dacă un european este sau nu credincios, dacă este catolic, ortodox sau protestant”, spunea Al.Paleologu. Lumea Veche și-a introdus singură otrava în vine și acum se miră că se simte prost, că are grețuri și vărsături. Și terorism pe străzi.

Despre un alt fel de masochism al Occidentului vreau să scriu: acela care întoarce lumea întreagă cu susul în jos, care din inconștiență sau din interese meschine răscolește cuiburile de viespi, chiar cu riscul să dezlănțuie urgia globală.

La sfârșitul lui 2010, Zavera a cuprins întreaga lume arabă. Din seninul deșertului, aduse parcă de simun, s-au închegat peste noapte mișcări revoluționare islamice care au început să ocupe piețele orașelor după scenarii care semănau uluitor între ele. Tot felul de Frății Musulmane, cu nume care mai de care mai exotice și cu trecut sulfuros, cereau libertate. Urlau după democrație. Dictatori celebri, inși puternici, moderați religioși care izbuteau să-și țină în frâu popoarele nărăvașe, să domolească gâlcevile între triburile fanatice, să mențină echilibrul fragil în zonă, au început brusc să se clatine.

Până ieri, siniștrii Ben Ali, Mubarak sau Gaddafi, fuseseră prietenii Occidentului, care îi prețuia tocmai pentru că țineau sub control fundamentalismul islamic. Care, pe bună dreptate, era considerat și mai sinistru. Deodată, oamenii ăștia, primiți la Casa Albă sau la Elysée cu toate onorurile, au devenit inamici publici. Nu doar că au fost lăsați din mână, dar Occidentul a ajutat intens mișcările insurecționale. Le-a încurajat, le-a finanțat, le-a înarmat.

Un exemplu: în timpul atentatelor din portul libian Benghazi asupra ambasadei americane, în care ambasadorul și alți trei funcționari au fost uciși, CIA se ocupa cu livrarea din port a unui transport de arme pentru rebelii din Siria. Din mijlocul cărora avea să se ivească peste scurt timp groaznica ISIS. Când dai drumul fiarei din cușcă, nu te mira că tabără asupra ta!

Efectul „Primăverii Arabe” a fost cel al unei defrișări fără minte. Toate pământurile ținute în loc până atunci, stabilizate de dictatorii cărora în ani de zile le crescuseră rădăcini solide, au luat-o la vale. Antrenând țări și popoare întregi în prăpastie. Un sfert de lume a fost târât în haos. Ca o lavă nimicitoare, care a profitat de crăpăturile căscate în scoarță, islamismul terorist s-a răspândit cu viteza fulgerului.

Așa a apărut Califatul Islamic, zis și ISIS, ISIL sau Daech, așa au apărut peste noapte ramuri Al-Qaida, „francize ale morții”, în Maghreb, în Yemen, în Pakistan, în Siria. Așa au devenit secvențe familiare ale vieții noastre zilnice decapitările, execuțiile în masă, târgurile de femei, copiii fanatizați de mici, cărora din scutece li se pune kalașnikovul în mânuțe și în loc să scrie sunt învățați cum se retează o beregată cu hangerul.

Bashar Al-Assad, el însuși una dintre țintele „Primăverii Arabe”, care, ca prin miracol reușește să rămână în picioare, în ciuda atacurilor încrucișate ale Occidentului și ale ISIS, constata amar: „Occidentul are orbul găinilor. Noi l-am avertizat că nu trebuie să sprijine terorismul, să-i dea o umbrelă politică, pentru că acesta se va întoarce împotriva țărilor și a popoarelor lor. Nu ne-a ascultat!”

Cuprins de un fel de Amok sinucigaș, distrugându-se din interior și asmuțind din afară toate forțele care îi pun existența în pericol, ce șanse mai are Occidentul?

Te-ar putea interesa și: