Cumnata, abonata și protejata, fericitele câștigătoare ale statului eșuat

Cumnata, abonata și protejata, fericitele câștigătoare ale statului eșuat

Ceva merge bine în țara asta, indiferent cine este la guvernare. Nu, n-ați ghicit! Nu, nu economia! Nu, nu sistemul sanitar! Nu, nu Justiția! Nu, nici măcar Societatea de Transport București sau CFR!

Ceea ce merge ca unsă este împărțeala! Marea împărțeală a sinecurilor de partid și de stat.

Coaliția PSD-PNL-UDMR nu a avut stare nici duminică 23 ianuarie 2022 până când nu și-a împărțit posturile din Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română.

Lozurile câștigătoare le-au tras duminică cinci doamne, guvernul Ciucă neavând răbdare să se facă prima zi lucrătoare, adică marți, probabil ca să nu-i lovească cele trei ceasuri rele alegerile pentru CA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum ziceam: cumnate, abonate, protejate...

Pe cele de la Loterie le puteți vedea AICI.

Imediat, după noile numiri, șansele românilor de a ieși din sărăcie au sporit, reportul la Joker la categoria I ajungând la suma record de peste 6,51 milioane de euro.

Să mai zică cineva că n-are mână bună guvernul generalului. Mâine, numai românii care nu joacă nu pot spera să fie și ei câștigători.

Și, ca să nu cad în incorectitudine politică pe bază de discriminare de gen, mă simt obligat să arăt, fără ură, doar cu indignare, că nu numai doamnele sunt sinecuriste în România, ci și sumedenie de masculi care și-au dovedit bărbăția în bătăliile electorale, lipind sau rupând afișe, după caz.

Însă, diversitatea este, la noi, la ea acasă. Drept dovadă stă bărbatul gen „băiatu' lu' tata”, de care e țara plină.

Și, iar n-ați ghicit!

Nu bat vreun apropo la noul selecționer, băiatu' lu' Tata Puiu, ci la cel care l-a selecționat, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Dumnealui are atâția tați în politică câte mame are Fuego în muzica populară.

Dar, părinte 1 al șefului FRF, omologul Irinei Loghin în cazul cântărețului, cum ar veni, este, de departe și pe deplin recunoscut, ministrul Apărării.

Și nu, nu e regretatul Costică Ștefănescu, Dumnezeu să-L odihnească!

E chiar ministrul Apărării de la Ministerul Apărării, mult iubitul conducător al Forțelor Armate, domnul Vasile Dâncu, a cărui ultimă faptă de arme a fost consemnată pe 25 ianuarie 2022 - Ziua de Comemorare a Victimelor Holocaustului -  când MApN l-a onorat pe generalul Radu Theodoru, fondator al Partidului România Mare, care s-a remarcat în negarea Holocaustului.

Este de necrezut că, sub directa îndrumare a renumitului intelectual și democrat Vasile Dâncu, ministerul să dea dovadă de așa mare prostie.

Sau, mai știi? Te pomenești că ministrul Apărării o și fi el vreun sinecurist...