Cum va fi vremea în prima zi de Paști. ANM anunță ploi și descărcări electrice

Cum va fi vremea în prima zi de Paști. ANM anunță ploi și descărcări electrice Sursă Dreamstime

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru această săptămână. Temperaturile vor depăși 20 de grade Celsius în Săptămâna Mare, dar și în ziua de Paște.

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a spus cum va fi vremea în prima zi de Paște. Valorile termice maxime se vor situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius în vestul și sudul țării. Mercurul din termometre va urca până la valoarea de 20 de grade Celsius în București. Meteorologul a transmis că sunt așteptate și ploi în prima zi de Paște.

„Este posibil ca duminică, 16 aprilie, cel puțin din punct de vedere termic, să consemnăm valori la scara întregii țări de până la 20...21 de grade, cu cele mai ridicate valori în partea de vest și sud a țării, inclusiv în Capitală vor fi 19...20 de grade. Ploile sunt de scurtă durată, nu în cantități însemnate cantitativ, așa cum se întâmplă în prezent”, a declarat Elena Mateescu.

Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

În ceea ce privește vremea din noaptea de Înviere, directorul ANM a explicat că vor fi înregistrate temperaturi pozitive în toată România. Minimele vor fi cuprinse între 3 și 10 grade Celsius, iar în București temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 9 grade Celsius. Vremea o să se încălzească începând cu joi, 13 aprilie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă joi vom consemna maxime de 12 până la 21 de grade, 18-19 grade în Capitală, vineri deja vorbim de o creștere, 14-23 de grade, cu 20-22 de grade în București. Sâmbătă spre duminică, în noaptea de Înviere, pozitive în toată țara, între 3 până la 10 grade, cu 8...9 în Capitală, iar maxima zilei de sâmbătă, 16-19 grade, cu 20-21 în Capitală”, a mai spus Elena Mateescu.

Meteorologii au anunțat că vremea va fi schimbătoare în perioada Sărbătorilor Pascale, dar și după. Sunt așteptat ploi în cele mai multe zone din țară. Precipitațiile vor fi însoțite în unele zone de tunete, fulgere, dar și căderi de grindină izolat. Cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în depresiuni, în Moldova și în zonele montane.