Cum se moare în CFR. Un bărbat și-a pierdut viața lângă soția sa. Poliția a deschis anchetă
- Ionel Sclavone
- 4 august 2021, 21:21
Un bucureștean a murit în tren, în timp ce se întorcea în Capitală, de la Iași, alături de soția sa. Poliția investighează cazul, urmând să stabilească ce s-a petrecut.
Un bărbat a murit în tren, lângă soția sa, în timp ce călătorea de la Iași spre București. Autoritățile investighează cazul, urmând să stabilească cauza acestui deces din vagonul CFR. Cei doi soți au pornit în călătoria cu trenul interegio de la Iași spre București, fără ca vreunul dintre ei să-și închipuie că va avea un astfel de deznodământ.
Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a decedat pe locul de lângă soția sa, fără ca aceasta să-și dea seama de acest lucru. Ea a crezut, tot timpul, până când și-a dat seama ce se petrece, că soțul ei doarme.
Omul a fost găsit inconştient pe banchetă, iar şeful de tren a solicitat ajutorul echipajelor de ambulanță din cea mai apropiată gară. Drept urmare, trenul a fost oprit în gara Bârlad, iar la fața locului a fost trimisă o ambulanță cu un echipaj de medici care să constate ce s-a petrecut.
Bărbatul a murit lângă soţie
La faţa locului, medicii au constatat că bărbatul era decedat, iar semnele morții s-au instalat deja, semn că murise de mai multă vreme. Drept pentru care, medicii care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul. Poliţia a fost anunțată, iar cercetările vor fi efectuate pentru a se stabili circumstanțele morții.
„În data de 04.08.2021, în jurul orelor 16.10 Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că o persoană a decedat în tren. Apelul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Bârlad, care au constatat că, în trenul pe ruta Iași- București, un bărbat din municipiul București, în vârstă de 58 de ani a decedat.
Acesta se deplasa împreună cu soția sa către domiciliu, în municipiul București. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor care au condus la producerea evenimentului și dispunerea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliția Vaslui.