Panică în bănci: clienţii încep să câştige procese

Panică în bănci: clienţii încep să câştige procese

Comisioane şi clauze abuzive, dobânzi majorate în exces, costuri netransparente si al căror nivel se modifică unilateral.

Acestea sunt păcatele care au determinat clienţii să dea băncile în judecată. În ultimul timp a început să plouă cu sentinţe ce impun creditorilor să depăgubească clienţii cu vârf şi îndesat. Cum recunoşti un contract abuziv? "Prezenţa comisionului de risc, a unui indice de referinţă variabil pentru dobândă, dar netransparent, în care băncile pretind că includ şi costul rezervelor minime obligatorii", sunt greşelile comune făcute de cei mai mulţi creditori, explică avocatul Gheorghe Piperea. Iata cateva din cazuriel solutionate de instanta.  CLAUZĂ ABUZIVĂ Fără majorări unilaterale G.I. a câştigat împotriva Piraeus Bank, ca intevenient într-un proces intentat de ANPC. Acesta a obţinut eliminarea clauzei abuzive din contract care permitea băncii să modifice dobânda unilateral, inclusiv marja, potrivit economica.net. Creditul în franci elveţieni fusese contractat în ianuarie 2008. Dobândă, variabilă în primul an, era egală cu Libor la trei luni plus marja băncii de 4,3 puncte procentuale. Marja s-a dovedit însă a nu fi fixă, pentru că a crescut cu 2 p.p. Ulterior, clientul şi banca au semnat un act adiţional pentru ca marja să scadă la 5,3%.

Ulterior, clientul a sesizat ANPC, care a chemat în judecată banca. Instanţa a decis să elimine clauza abuzivă care dădea dreptul băncii să modifice dobânda şi a cerut desfiinţarea actului adiţional. DOBÂNDĂ UMFLATĂ Cea mai mică marjă de dobândă Melania N., clientă a ABN Amro (cumparata ulterior de RBS), a reclamat banca la ANPC din cauza creşterilor abuzive de dobândă şi a obţinut o marjă de doar 1,17%, cea mai mică aplicată vreodată de o bancă locală unui credit, potrivit Capital. Cum a ajuns să reclame banca la ANPC? Românca accesase în 2007 un credit ipotecar în valoare de 33.000 euro, pe o perioadă de 20 de ani. Rata creştea surprinzător, deşi nivelul dobânzii interbancare, în funcţie de care era calculată dobânda la credit, scădea. A reclamat banca la ANPC, iar în septembrie 2011, a primit un sms de la banca în care i se comunica o rată scadentă de 203 euro, cu 60 de euro sub ultima rată achitată. Banca a informat-o că noua dobândă este formată din Euribor la 12 luni, plus marja de doar 1,17%. COMISION ILEGAL Daune morale de 5.000 de euro Doi clienţi din Bucureşti ai Volksbank au obţinut în 2011 daune morale de câte 5.000 de euro, acestea fiind unele din puţinele cazuri din ţară în care o băncă fost obligată să acorde astfel de despăgubiri unor debitori. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă. În plus, banca a fost obligată să restituie clienţilor sumele încasate în baza comisionului de risc, pe care instanţa l-a considerat ilegal. Valoarea totală a despăgubirilor pe care băncile sunt obligate acum să le acorde clienţilor pentru comisionul de risc încasat ilegal a urcat la câteva mii de franci elveţieni, care se adaugă sumelor ce le revin pentru daune morale. Cei doi au contractat de la Volskbank credite imobiliare în anii 2006 - 2007, iar procesul cu banca a durat circa trei ani. În 2009 a avut loc prima pronunţare a instanţei. EVOLUŢIE Instanţele din provincie au soluţionat mai rapid conflictele Până acum, potrivit avocatului Gheorghe Piperea, din informaţiile pe care le are la dispoziţie, o singură bancă a fost dispusă în Bu cureşti să negocieze cu clienţii însoţiţi de avocat, şi a reuşit să reducă numărul celor care doreau să o acţioneze în instanţă de la circa 75 la doar 15 persoane: este vorba de Bancpost. Piperea reprezintă în instanţă clienţi ai BCR, Volksbank şi Raiffeisen. În Bucureşti, avocatul nu are încă o sentinţă definitivă pronunţată în instanţă. De altfel, tribunalele din provincie par să fi fost mai active în soluţionarea proceselor clienţi - bănci. "Mă aş tept ca primele pronunţări definitive să apară în octombrie anul acesta. Cu toate astea, este posibil ca lucrurile să evolueze mai încet", spune avocatul. Pe fondul crizei şi al conflictelor din ultimul timp unele bănci au flexibilizat mult relaţia cu clienţii. "BCR a ales cu bună ştiinţă să restructureze creditele şi să ajute peste 20.000 de clienţi împreună cu familiile lor să depăşească dificultăţile financiare din ultima perioadă", a spus Ionuţ Stanimir, şeful comunicării externe din BCR. Potivit reprezentanţilor băncii, din cei 900 de clienţi care erau în proces cu banca 300 au beneficiat de renegocierea dobânzii, marja acesteia scăzând cu circa trei puncte. La un credit mediu de 52.000 de euro, scăderea dobânzii a micşorat rata lunară cu circa 100 de euro. Citiţi şi:  

  • EDITORIALUL EVZ: Băncile au câştigat războiul cu românii, dar pierd pacea
  • Setea de profit a băncilor, ameninţată cu sute de procese
  • Cum a îngenuncheat un poliţist o bancă în instanţă
  • Justiţia sparge piaţa creditelor: 3% dobândă

Ne puteți urmări și pe Google News