Cum rezolvă Vladimir Putin problema ambuteiajului de pe podul Crimeei
- Julieta Savitchi
- 5 iulie 2023, 14:56
Kremlinul nu renunţă la controale excesive de pe podul Crimeei, care au provocat formarea cozilor kilometrice în sezonul estival. Pentru a debloca starea de lucruri, turiştii din Rusia care au ales să-şi petreacă vacanţa pe litoralul din Crimeea ar putea să ajungă la destinaţie pe navele de debarcare sau prin teritoriile anexate de la Ucraina, punându-şi viaţa în pericol.
Transport pe apă cu navele Ministerului Apărării
Președintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu membrii guvernului, a discutat despre cozile de la intrarea pe podul Crimeei din partea regiunii Krasnodar, provocate de verificările excesive ale mijloacelor de transport înainte de a li se permite accesul pe pod, transmite Interfax.
Ministrul Transporturilor al Federației Ruse, Vitali Saveliev, a declarat în cadrul unei ședințe că aglomeraţia pe podul din Crimeea va crește până în weekend, iar sarcina maximă este așteptată în perioada de 16-17 iulie. „În acest moment, dacă este necesar, două nave mari de debarcare vor fi folosite pentru transportul vehiculelor, fiecare dintre acestea putând transporta până la 40 de vehicule. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, este gata să pună la dispoziţie două nave pentru transportarea vehiculelor cu turişti în Crimeea”, a declarat ministrul Transporturilor.
Saveliev a precizat că doar autoturizmele circulă de-a lungul podului din Crimeea, în timp ce autobuzele și camioanele sunt transportate în Crimeea cu șase feriboturi, iar al treilea va începe să circule începând cu 7 iulie.
Ideea care i-a plăcut lui Putin
Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a sugerat, în cadrul întâlnirii cu şeful statului, că, în cazul unei creșteri „multiple” a cozilor, ar putea fi format un coridor terestru spre Crimeea prin „noile regiuni”, teritoriul cotropit de la Ucraina.
Lui Vladimir Puțin i-a plăcut ideea şi i-a cerut lui Kondratiev ca împreună cu Ministerul Situațiilor de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne și alte departamente, să evalueze această propunere „din toate punctele de vedere, şi să folosească toate posibilitățile”.
Ruşii au întrodus 80 de puncte de control pe podul care leagă oraşul Kerci din Rusia cu Crimeea, demumit şi „podul lui Putin” pentru a reuşi să facă faţă verificărilor fluxului mare de turişti. Lungimea cozilor la intrarea pe podul Crimeea diferă de la o zi la alta. Cele mai lungi ambuteiaje, de cel puţin 13 km, s-au format luni, iar în ziua de marţi s-au redus cu 4 km. Astfel, ruşii care vor să ajungă pe litoralul din peninsulă trebuie să aştepte în rând câteva ore, iar verificările drastice le mai ia o oră din timp.
Autorităţile de la Moscova i-au sfătuit pe cei care pleacă în Crimeea cu automobilul propriu să-şi împacheteze bagajele în aşa fel ca să fie mai uşor de verificat şi să-şi ia provizii pe drum.