În acest sens, depune mărturie Gabriel Liiceanu, editorul care i-a vizitat des pe Ierunci (cum erau alintați Monica și Virgil) în capitala Franței și care și-a scos la vânzare amintirile în volumul „Ușa interzisă”. Să-i dăm cuvântul! Și să ne amuzăm, desigur.

„Îmi amintesc de seri petrecute la Ierunci, când felul de mâncare luat de la traiteur trebuia pus la cuptor. Virgil își nota pe un carnețel minutele pe care traiteur-ul îi spusese că trebuie să le petreacă în cuptor felul de mâncare ales. (A cerut «timpul de preparare» și pentru crenvurști, fapt care l-a pus pe bietul om în vădită dificultate)”, rememorează Liiceanu.

Pe scăunel lângă cuptor

Mai departe: „În preajma introducerii mâncării în cuptor, în bucătărie începea o forfotă ca înainte de lansarea unei rachete interspațiale. Atmosfera se electriza, Monica se foia între frigider și cuptor, întrebându-l la fiecare zece secunde pe Virgil dacă s-au scurs cele zece minute de «pre-încălzire» a cuptorului. Virgil, marcat de un trac evident, stătea pe un scăunel instalat anume lângă cuptor și urmărea cu o concentrație extremă acele unui cronometru luxos”.

„În clipa în care striga «acum» – mai notează oaspetele invitat la masă -, Monica se repezea cu tava pregătită din vreme înspre cuptor: «Monique! striga Virgil, fii atentă să nu te arzi!»”

Greu și riscant gătitul la cuptor! Fie el și simplificat la o banală încălzire a preparatelor.

Dar să dăm curs poveștii pariziene!

Relaxare la țigară

„Odată prima etapă a operațiunii încheiată cu succes, Virgil nu-și părăsea postul de pe scăunel, urmând să supravegheze scurgerea celor 20 de minute sacre, indicate de traiteur la cumpărarea mâncării”, evidențiază Liiceanu.

„Din când în când, din camera de alături, în care se retrăsese pentru a fuma o țigară și a-și reveni din șocul introducerii tăvii în cuptor, Monica striga preventiv: «Virjil, vezi să nu se ardă!» Și «Virjil» răspundea de fiecare dată exasperat: «Cum să se ardă, Monique? Nu sunt eu aici?» Și se uita din nou, concentrat, la cronometru”.