Cum îl vede Sorin Grindeanu pe Siegfried Mureșan: Este un Bolojan mai mic
- Mădălina Sfrijan
- 6 iulie 2026, 20:13
Grindeanu. Sursa foto: Facebook
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat motivele pentru care nu susține varianta Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Liderul social-democrat a afirmat că europarlamentarul este, în opinia sa, „un Bolojan mai mic” și a criticat inclusiv rolul USR într-o posibilă viitoare formulă de guvernare.
Grindeanu respinge varianta Siegfried Mureșan
Întrebat, într-un interviu la Digi24, de ce nu ar susține un guvern condus de Siegfried Mureșan pentru a depăși blocajul politic, Sorin Grindeanu a explicat că nu vede această soluție ca fiind una diferită.
„Pentru că Siegfried Mureşan este un Bolojan mai mic”, a răspuns preşedintele PSD.
Grindeanu a susținut că propunerea privind Siegfried Mureșan a apărut după ce PSD a cerut susținere pentru o altă variantă de premier și a afirmat că, indiferent de scenariu, ar apărea noi condiții.
„Dacă mâine sunt de acord cu guvernul de armistiţiu, cu care din principiu nu am niciun fel de problemă, atâta timp cât am fost de acord cu guvernul Tomac, e acelaşi lucru, s-ar reinventa altceva”, a continuat Grindeanu.
Ce spune despre USR
Liderul PSD a vorbit și despre posibilitatea ca USR să participe la formarea unei noi coaliții de guvernare. Acesta a arătat că, din punctul său de vedere, partidul ar trebui să rămână în opoziție.
„Din punctul nostru de vedere, USR-ul şi-a arătat în această perioadă dorinţele politice. Eu cred că USR-ul ar trebui să meargă în opoziţie, adică să nu facă parte din viitoarea posibilă coaliţie de guvernare. Dar e părerea mea personală. N-am un vot intern în partid”, a spus el.
Totuși, Grindeanu a precizat că este dispus la discuții politice, dar a acuzat faptul că negocierile nu au avut continuitate.
„Eu discut aceste lucruri, dar le discut, picăm de acord pe ceva şi a doua zi se întâmplă altceva şi nu vă spun eu. Vedeţi public. Uitaţi-vă în ultimele opt săptămâni şi o să vedeţi că de fiecare dată când se face un pas înainte, se inventează altul nou”, a spus el.
Sorin Grindeanu: USR-ul e condus tot de Bolojan
Sorin Grindeanu a criticat și poziția liderului USR, Dominic Fritz, afirmând că, în opinia sa, deciziile formațiunii ar fi influențate de Ilie Bolojan.
Potrivit liderului PSD, pentru a afla poziția USR este suficient să discute cu Bolojan.
„Poate Fritz n-a înţeles că el nu mai are partid. USR-ul e condus tot de Bolojan, deci nu trebuie să îl sun pe Fritz”, a mai spus el.