Cum au cheltuit ilegal 1,3 milioane de euro șefii de la Transporturi pe zile festive

Cum au cheltuit ilegal 1,3 milioane de euro șefii de la Transporturi pe zile festive

Un raport al Curţii e Conturi realizat pe anul 2013 arată situaţia alarmantă din companiile de stat din domeniul transporturilor. Potrivit inspectorilor Cuţiii de Conturi, în mai multe regii autonome, companii şi societăţi naţionale, dar şi societăţi comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor au fost acordate ilegal indemnizaţii de aproximativ 6 milioane de lei, adică peste 1,3 milioane de euro. Totul din cauza ministerului.

”În calitate de autoritate publică tutelară, Ministerul Transporturilor nu a luat măsuri privind revizuirea contractelor de mandat încheiate cu membrii consiliilor de administraţie şi cu directorii din unele regii autonome, companii şi societăţi naţionale, precum şi societăţi comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, ceea ce a condus la plata nelegală a indemnizaţiilor, cuantumul acestora fiind peste cel prevăzut de lege, consecinţa fiind afectarea bugetelor operatorilor economici, cu suma de 5.973.000 de lei”, se arată în raportul Curții de Conturi, potrivit revistei Capital.

În aceste condiţii, Curtea de Conturi recomandă să se stabilească exact prejudiciul creat în urma acordării acestor indemnizaţii, precum şi măsurile necesare pentru recuperarea acestuia. Aceasta nu este însă singura problemă descoperită pe anul 2013 de inspectorii Curţii de Conturi. În urmă cu 2 ani, TAROM a cheltuit ilegal peste 200.000 lei pentru a organiza diverse zile festive.