Cum a reușit să facă 100 de miliarde de dolari cel mai bogat chinez. Este necunoscut chiar și în țara sa

Cum a reușit să facă 100 de miliarde de dolari cel mai bogat chinez. Este necunoscut chiar și în țara sa

Cel mai bogat chinez are 100 de miliarde de dolari după ce a dezvoltat afaceri în două domenii foarte profitabile.

100 de miliarde de dolari deține cel mai bogat chinez. China se laudă cu miliardari care pot rivaliza la capitolul avere cu cei mai bogați oameni ai planetei. La vârful topului s-a produs și o schimbare. Pentru că în acest moment Zhong Shanshan a devenit cea mai bogată persoană din această țară. Omul de afaceri a înfiinţat compania de îmbuteliere a apei Nongfu Spring.

Jack Ma, de la Alibaba nu mai este cel mai bogat chinez

Și a reușit să-l depășească pe Jack Ma, fondatorul gigantului chinez al comerţului electronic Alibaba. Dar și pe Pony Ma, cel care este liderul companiei de internet Tencent.

Afacerile i-au mers ca pe roate, a făcut miliarde și a devenit cel mai bogat chinez

Zhong Shanshan are 66 de ani. Iar anul trecut se clasase pe locul trei. A anunţat joi Richard Hoogewerf, fondatorul revistei Hurun, care publică clasamentul celor mai bogaţi chinezi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ascensiunea şefului Nongfu Spring este uluitoare. Și asta în condițiile în care multimiliardarul el este relativ necunoscut chiar şi în China, a declarat Hoogewerf.

Pe lângă compania de îmbuteliere a apei, Zhong a înfiinţat grupul farmaceutic Beijing Wantai Biological Pharmacy. Averea sa a crescut semnificativ după listarea celor două firme. Speranţele în dezvoltarea unui vaccin pentru Covid-19 au stimulat succesul Wantai. Averea lui Zhong Shanshan este estimată la peste 100 de miliarde de dolari, grupul său farmaceutic valorând peste zece miliarde de dolari, a explicat Hoogewerf. Acesta a explicat că sunt puţini antreprenori în lume care au obţinut simultan succes cu două proiecte de afaceri şi i-a dat ca exemplu pe Jack Ma şi Elon Musk, conform Agerpres.

Elon Musk a devenit noul lider

La nivel mondial, cel mai bogat om este Elon Musk. Antreprenorul are o avere de 185 de miliarde de dolari. El l-a detronat pe Jeff Bezos. Cel care conducea topul din anul 2017. Și care se află acum pe poziția a 2-a, cu 184 de miliarde de dolari.

Răspunzând la un tweet potrivit căruia este cel mai bogat om din lume, Musk a scris pe  contul de Twitter: „Ce ciudat”.