Cum a ajuns Iliescu în vila din Primăverii și de ce nu o va moșteni Mihai Bujor Sion
- Simona Ionescu
- 8 august 2025, 08:53
Ion Iliescu și soția sa, Nina. Sursa foto: Arhiva EVZÎn aceste zile de doliu s-a vorbit și s-a scris despre averea lui Ion Iliescu, despre testamentul care îl indică drept moștenitor pe „fiul adoptiv” Mihai Bujor Sion, dar și despre un fost ofițer SPP care i-a rămas aproape fostului președinte și soției sale. S-a pus accentual și cum a obținut Iliescu vila și câți bani a dat pe ea. Mai multe informații sunt eronate.
Fiind vorba despre o etapă istorică a țării și de primul președinte de după căderea comunismului, ales democratic de peste 14 milioane de români, reiau informațiile pe care le-am publicat în Evenimentul zilei în 2015, în urma unei investigații jurnalistice. Dețineam deja date din perioada anilor 90 fiindcă și atunci presa și societatea au fost interesate de averea președintelui Ion Iliescu.
Este adevărat faptul că Mihai Bujor Sion, crescut și dirijat în viață de către soții Ion și Nina Iliescu, nu va moșteni vila din cartierul Primăverii. Sion este un bărbat de 60 de ani, fost diplomat și care are venituri consistente. Trăiește mai mult în străinătate cu mai tânăra sa soție. Nu există niciun testament, așa cum s-a spus, prin care să-i fie lăsată vila din strada Moliere, după moartea Doamnei Nina.
Unde se duc președinții când părăsesc Palatul Cotroceni
La plecarea de la Palatul Cotroceni s-a creat mereu o problemă: unde vor locui cei care au condus țara? Așa s-a întâmplat și în 1996, când Ion Iliescu a pierdut alegerile, ca și în anul 2000, când Emil Constantinescu a trebuit să se mute din vila de pe strada Pangratti. Și acum angajații RAAPPS sunt în căutare de vile adecvate, ca să-i ofere lui Traian Băsescu o nouă locuință după ce a fost evacuat din strada Gogol, dar și președintelui Nicușor Dan care nu deține o proprietate.
Ce prevede legea
Probleme de natură juridică privind atribuirea unei locuințe care să includă și un birou pentru foștii președinți au existat până la apariția Legii 1214 din 2001. De aplicarea ei, primul care a beneficiat este fostul președinte Traian Băsescu.
Ion Iliescu a devenit proprietar cu ajutorul combinațiilor lui Viorel Hrebenciuc și a Ordonanței premierului Nicolae Văcăroiu, dar nu illegal. Emil Constantinescu a stat în chirie până când a apărut legea care să-i permită RAAPPS să-i dea o vilă decentă și pe placul fostului șef al statului și al SPP.
Legea 1214 din 2001 spune că un fost președinte are dreptul la o locuință de protocol cu destinația de reședință, care să cuprindă un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, unde să fie încadrați un consilier și un secretar, pentru care să plătească statul.
Fostul președinte trebuie să mai primească o indemnizaţie de 75% din indemnizaţia de președinte, un autoturism spre folosință, precum şi pază şi protecţie permanentă de la SPP. Demnitarul își va plăti utilitățile: gazul, energia electrică, apa, canalizarea și telefonul. Aceste ultime aspecte sunt cele care au contat mereu când foștii șefi de stat și-au exprimat opțiunile pentru imobile, după ce SPP s-a pronunțat cu privire la asigurarea pazei acestora.
Iliescu, de la vila naționalizată...
Cum a obținut Iliescu locuința? Astăzi s-a uitat, de aceea și prezentarea eronată a cazului.
Revoluția i-a prins pe soții Iliescu într-o vilă din apropierea Statuii Aviatorilor, în postură de chiriași. La un moment dat, foștii proprietari, deposedați abuziv de statul comunist, și-au revendicat casa. Atunci ni s-au servit două ipoteze: 1. Iliescu a cumpărat de la proprietari un apartament din vilă și 2. Iliescu a invocat faptul că a investit în acea locuință mulți ani și este nevoie ca să i se pună la dispoziție o nouă casă.
Era perioada în care românii care stăteau la bloc și nu erau proprietari își cumpărau apartamentele în rate.
Complicațiile locative, de genul celei avute de Ion Iliescu, au intervenit și în viața altor lideri și politicieni ai PDSR (actualul PSD). Așa se face că, spre sfârșitul anului 1996, când oamenii lui Iliescu au simțit că vor pierde puterea în favoarea lui Emil Constantinescu, premierul Nicolae Văcăroiu a emis o Ordonanță prin care chiriașii din casele ICRAL, naționalizate, și cele trecute deja în fondul noii instituții RAAPPS, le puteau cumpăra.
... la cea servită de Hrebenciuc
Viorel Hrebenciuc, șef al Secretariatului General al Guvernului, a semnat în perioada august-noiembrie 1996 peste 50 de ordine speciale prin care apropiații PDSR au achiziționat de la RAAPPS locuințe luxoase, situate în cartierele Primăverii și Dorobanți, la prețuri cuprinse între 1.000 și 15.000 de dolari.
În articolele scrise în acea perioadă, am consemnat că Ion Iliescu și-a cumpărat apartamentul din strada Moliere cu 55 de milioane de lei. Curtea de circa 1.000 mp i-a fost dată în proprietate, printr-un act administrativ, de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, în perioada mandatului său, deoarece fostul președinte Ion Iliescu nu era proprietar și pe terenul din jurul imobilului. După apariția legii, în 2001, Iliescu a beneficiat de toate facilitățile prevăzute pentru un fost șef de stat.

Apartamentul lui Iliescu din Primăverii, singurul președinte care și-a cumpărat reședința
Recunoștința președintelui Iliescu față de ofițerul care l-a păzit
Fostul preşedinte Ion Iliescu a predat RAAPPS locuința din zona Statuii Aviatorilor, lăsând statul să rezolve litigiul din justiție cu foștii proprietari. Iar Regia i-a oferit vila din strada Moliere, care conține două apartamente. Ion și Nina Iliescu au cumpărat casa destul de repede. Sursele de atunci au spus că din prețul de piață s-a scăzut o sumă consistentă, deoarece Iliescu predase o altă locuință.
În timpul mandatului de președinte, dar și după, Ion Iliescu l-a apreciat în mod deosebit pe unul dintre ofițerii SPP care îi asigurau protecție. L-a plăcut și Doamna Nina fiindcă ofițerul, atunci când era în tură, stătea la ei în casă multe ore. Iar relația s-a tot strâns.
Ion Iliescu nu a avut „un apartament într-o zonă central a Bucureștiului”, așa cum s-a susținut în aceste zile. Apartamentul respectiv, menționat ca atare în vreuna din declarația de avere, era de fapt apartamentul vecin din vila din Moliere. Soții Iliescu i-au făcut acte de proprietate tânărului ofițer, care de foarte mulți ani locuiește cu familia sa acolo, în apartamentul nr. 2. Relația e atât de sudată, încât fosta garda de corp a președintelui Iliescu și soția lui vor fi posibili moștenitori ai apartamentului unde acum Doamna Nina locuiește singură.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.