Culisele unui pact secret: 18/30 octombrie 1883. Cum a ajuns România aliată cu Austro-Ungaria care controla cele mai multe teritorii românești până în 1918?

Războiul de independență din 1877-1878 adusese recunoașterea independenței României, evident condiționat prin Tratatul de Pace de la Berlin din 13 iulie 1878. După ce s-au îndeplinit condițiile, rcunoașterea deplină a independenței a survenit în 1880. Teoretic, România avea dreptul să își facă propria politică externă. Dar oare era liberă de fact0 să o facă?

Culisele „pactului cu diavolul” - provocarea „răului cel mai mic”

Culisele politicii românești arată că opțiunea spre Tripla Alianță, creată în 1879 a fost motivată strict geopolitic. Pare ciudat că domnitorul de orgine germană Carol I, devenit din 1881, Regele Carol și Primul Ministru Ion C.Brătianu, filo-francez au căzut de acord. Spun pare, pentru că nu este. Amândoi erau supărați de atitudinea Rusiei, care deși oferise Dobrogea, luase sudul Basarabiei. Ba chiar amenințase cu ocupația militară.

Totuși, Carol era conștient că Austro-Ungaria trezea resentimente puternice în Vechiul Regat. Asta, pentru că după apariția monarhiei dualiste în februarie 1867, persecuțiile anti-românești se înăspriseră. De aceea, pactul s-a considerat a fi secret. Brătianu a înțeles că originea germană a regelui era o alianță într-o lume monarhică și că Berlinul va tempera Viena.

Totuși, Bismarck era orice, mai puțin sentimental. El a cerut României să se alieze cu Austro-Ungaria într-un pact defensiv, la care Germania să adere. Evident, Bismarck înțelegea necesitatea secretului din considerente strict geopolitice.

Culisele semnării actului de alianță

Culisele actului de alianță din 18/30 octombrie 1883 au fost atent pregătite. Carol urma să facă o vizită de curtoazie, guvernele aveau interzis să anunțe cea mai mică referire la vreun tratat. Să nu uităm că Franța, Anglia, Rusia aveau spioni peste tot, nu doar la București. Publicarea unui anunț la acea dată ar fi avut un efect de breaking-news cum am zice astăzi.

Așadar, culisele actului de la 18/30 octombrie 1883 au fost sub semnul secretului absolut. Austro-Ungaria avea nevoie de un vecin sigur pe Carpați, în vecinătatea Rusiei. Mai ales, că Austro-Ungaria era nemulțumită că nu anexase efectiv Bosnia-Herzegovina cum promisese Rusia în 1876, la Reichstadt. Balcanii erau o miză și pentru Rusia și pentru Austro-Ungaria ca forțe interesate. Statele balcanice Grecia, Serbia dar și Bulgaria încă dependentă de otomani aveau socotelile lor cu otomanii în zona Macedoniei, controlate încă de otomani.

România devine interesată de Balcani

Iradeaua din 1905 a sultanului Abdul Hamid II oferise aromânilor o recunoaștere a dreptului de națiune recunoscută. România voia să rezolve chestiunea frontierei terestre cu Bulgaria, rămasă cumva în suspensie după Tratatul de la Berlin. Așadar, în anii care vor urma România se va focusa pe Balcani.

Mișcarea memorandistă, adică Memorandul din 1892, replica austro-ungarilor, procesul din 1894, achitarea din 1895, au obligat România să acționeze foarte discret față de românii din Austro-Ungaria, Schimbarea de guvern din 1888 a pus problema păstrării secretului și de către conservatori. Tratatul fusese încheiat pe 5 ani, cu prelungire automată pe 3 ani. La patru ani de la semnare se puteau face solicitări de negociere, dacă nu, cei trei ani veneau de la sine. Conservatorii , aflați la putere în 1891 nu doreau să se angajeze mai mult decât o făcuseră liberalii, astfel că Lascăr Catargi a tergiversat prelungirea tratatului. Practic din 1891 și până în 1892, tratatul a fost suspendat de facto. S-a încheiat practic, un nou tratat chiar dacă prevederile erau cele ale tratatului din 1883.