CSM condamnă atacul lui Radu Mazăre la adresa procurorilor care-l anchetează

CSM condamnă atacul lui Radu Mazăre la adresa procurorilor care-l anchetează

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că folosirea, în cadrul unor adunări publice, a unor expresii indecente la adresa procurorilor, cu trimitere la o situaţie concretă vizată de un dosar penal, este de natură nu numai a induce un sentiment de nesiguranţă raportat la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, ci şi de a leza demnitatea acestora.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apreciază că prin invectivele adresate de către primarul Constanţei la adresa unui procuror DNA s-au depăşit limitele admisibile ale discursului politic public şi ale libertăţii de exprimare. ”Reamintim că potrivit art. 30 alin (6) din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor celor implicaţi în activităţi cu caracter public, generate de apropiata campanie electorală, să manifeste rezerve în discurs în raport cu activitatea de judecată sau de urmărire penală, pentru a nu lăsa impresia că folosesc aceste teme în lupta politică”, se arată în comunciatul Consiliului. Pe 12 septembrie, Radu Mazăre a lansat invective la adresa procurorilor DNA, la o reuniune PSD Constanţa desfăşurată la Casa de Cultură. El i-a înjurat pe anchetatori pentru că l-au tratat cu brutalitate și a fost aplaudat de audiență.

Dorința ascunsă a lui Mazăre

Primarul Constanţei şi-a exprimat temerea că va ajunge să trăiască în tensiune, dacă nu iese Victor Ponta preşedintele României. Mazăre a mărturisit iarăşi, public, că vrea să renunţe la primărie dacă "nu iese Ponta președinte". Supărat pe procurorii DNA, Radu Mazăre a arătat cum a fost tratat de anchetatori şi le-a adresat injurii de la tribuna reuniunii PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News